Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Capcană pentru Rangnick: "Cine e cel mai bun jucător din lume?". Răspunsul de clasă al neamțului

Cristian Mihală

Publicat 05/12/2021 la 13:03 GMT+2

Ralf Rangnick, noul manager al lui Manchester United, a refuzat să spună cine este, în opinia lui, cel mai bun jucător din lume. Totul pentru a-l proteja probabil pe Ronaldo, al cărui orgoliu e arhicunoscut.

Ralf Rangnick im Old Trafford

Credit imagine: Getty Images

În ultima săptămână, după ce Messi i-a luat fața lui Lewandowski în cursa pentru Balonul de Aur, au existat o serie de discuții cu privire la justețea deciziei. În consecință, ziariștii din Vest au fost extrem de interesați să vadă opiniile marilor antrenori, Guardiola, Klopp sau Tuchel fiind întrebați, înainte de etapa aceasta de Premier League, cine ar fi meritat să câștige prestigiosul trofeu.
Pentru a crea probabil o polemică, întrebarea pusă lui Ralf Rangnick, noul antrenor al lui United, a fost ușor modificată, în sensul în care acesta a fost chestionat în legătură cu cel mai bun jucător din lume, nu cu cine ar f meritat să câștige Balonul de Aur. Ronaldo e extrem de orgolios și, dacă nu ar fi fost nominalizat de propriul antrenor, cu siguranță că nu i-ar fi picat tocmai bine.
Dar germanul a fost suficient de inteligent și versat încât să nu cadă în capcana întinsă și a vorbit despre trei jucători care au atu-uri pentru a fi considerați cei mai buni din lume.
"Îl avem pe Cristiano aici, îl avem pe Lionel Messi, îl avem pe Robert Lewandowski. E dificil să numești un singur jucător", a spus Rangnick.
CITEȘTE ȘI:

Rangnick, impresionat de forma fizică a lui Ronaldo

Pentru partida de azi, cu Palace, CR7 e incert, presa engleză susținând că acesta a acuzat probleme la genunchi în confruntarea cu Arsenal, în care a marcat de două ori. Independent dacă va juca sau nu azi, lusitanul l-a cucerit pe Rangnick cu disponibilitatea sa de efort, la aproape 37 de ani.
"Mereu trebuie să îți adaptezi stilul pentru a integra jucătorii. Ronaldo este incredibil, un profesionist. La vârsta lui nu am văzut vreun jucător să fie atât de bine din punct de vedere fizic. Este vorba despre dezvoltarea echipei, nu doar a lui Cristiano. Jucăm în cele mai competitive competiții din lume. Și coechipierii săi trebuie să aducă același aport", a spus germanul.
Rezultatele slabe ale lui United din acest sezon sunt consecința unor transferuri eșuate, care au dus la o lipsă de omogenitate în cadrul echipei, crede Rangnick
"Clubul nu a avut continuitate în semnarea noilor jucători și în menținerea ADN-ului echipei. Pentru viitor, membrii conducerii și cu mine avem aceeași opinie. Este important să nu avem foarte multe schimbări la nivel de management", a mai spus tehnicianul.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo