Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cartonașul roșu primit de Soucek în meciul Fulham - West Ham a fost anulat

Cosmin Cioboata

Actualizat 08/02/2021 la 16:30 GMT+2

Tomas Soucek a fost eliminat în meciul Fulham - West Ham, scor 0-0, pentru un fault considerat de multă lume "inexistent". Mijlocașul "ciocănarilor" l-a atins cu cotul, involuntar, pe Aleksandar Mitrovic, atacantul gazdelor, iar arbitrul Mike Dean i-a arătat cartonașul roșu. În cele din urmă, decizia centralului a fost anulată de Federația Engleză.

Tomas Soucek

Credit imagine: Getty Images

Tomas Soucek (25 de ani) a fost eliminat în prelungirile meciului dintre Fulham și West Ham, scor 0-0, în etapa a 23-a din Premier League
West Ham a beneficiat de o lovitură liberă dintr-o poziție periculoasă, în prelungirile meciului. Lingard a executat din partea dreaptă, iar Mitrovic s-a prăbușit pe gazon după un duel cu Soucek, la marginea careului.
Pe reluări se poate observa cum mijlocașul lui West Ham îl "șterge" cu cotul peste față, fără intenție, pe atacantul lui Fulham, care exagerează lovitura în încercarea de a-l impresiona pe arbitru.
Arbitrul Mike Dean a oprit jocul și s-a dus să analizeze faza controversată la monitorul VAR. Întregul proces a durat aproximativ 5 minute, iar în final centralul a luat o decizie: roșu pentru Soucek!
Verdictul i-a indignat pe jucătorii lui West Ham, care nu puteau înțelege cum un astfel de gest poate fi pedepsit cu eliminare. Decizia lui Mike Dean l-a surprins până și pe Mitrovic, care i-a făcut semn că nu este cazul să îi acorde cartonaș roșu lui Soucek.
picture

Fulham - West Ham. Soucek, eliminat după o fază controversată

Cartonașul roșu primit de Soucek în meciul Fulham - West Ham a fost anulat!

Așa cum era de așteptat, West Ham a făcut apel la Federația Engleză pentru a anula cartonașul roșu primit de Soucek. Iar clubul londonez a avut câștig de cauză! Oficialii englezi au considerat că Mike Dean a luat decizia greșită și au "șters" suspendarea de 3 meciuri a mijlocașului ceh.
"Tomas Soucek va fi disponibil la West Ham în următoarele 3 meciuri, după ce apelul clubului a fost declarat câștigător", a anunțat Federația Engleză.
Așadar, Soucek se va afla în lotul lui West Ham inclusiv la meciul cu Manchester United, din "optimile" Cupei Angliei, programat mâine seară (ora 21:30).
După ce Federația Engleză a făcut dreptate, Soucek și-a exprimat mulțumirea pe contul de Twitter:
"Mă bucur că 'roșul' primit în meciul cu Fulham a fost anulat. Am verificat, am jucat în peste 200 de meciuri fără să primesc vreun cartonaș roșu. În întreaga mea carieră! Abia aștept să-mi ajut echipa în meciurile importante din această săptămână. Vă mulțumesc pentru susținere!", a fost mesajul lui Tomas Soucek, pe contul de Twitter.
Așadar, Soucek va putea evolua și în următoarele două meciuri din Premier League, cu Sheffield United (15 februarie) și Tottenham (21 februarie).

Mike Dean, amenințat cu moartea după greșelile comise în Premier League! Arbitrul a decis să facă pauză în etapa viitoare

Mike Dean se află la al doilea meci consecutiv din Premier League în care comite o eroare uriașă de arbitraj. În etapa a 22-a, la meciul dintre Manchester United și Southampton, scor 9-0, arbitrul de 53 de ani l-a eliminat pe Bednarek după o altă fază controversată.
Fundașul "sfinților" a avut un duel cu Anthony Martial în propriul careu, în urma căruia Dean i-a arătat cartonașul roșu și a acordat penalty pentru "diavoli". La fel ca în cazul lui Soucek, cartonașul primit de Bednarek a fost în cele din urmă anulat de Federație, după un apel făcut de Southampton.
Greșelile în lanț comise de Mike Dean i-au enervat cumplit pe fanii englezi. Unii au exagerat și chiar i-au trimis amenințări cu moartea arbitrului și familiei sale, pe rețelele de socializare.
Ca urmare a perioadei tensionate, Dean a decis să facă o mică pauză de la arbitraj. Din acest motiv, el le-a transmis oficialilor Premier League să nu-l includă în următoarea etapă din campionat, din weekend-ul viitor. Totuși, Mike Dean va conduce partida dintre Leicester și Brighton, din Cupa Angliei (miercuri, ora 21:30).
Mai mult, Mike Dean a depus plângere la poliție ca urmare a mesajelor primite:
"Amenințările și abuzurile de această natură sunt complet inacceptabile, iar noi susținem 100% decizia lui Mike de a face plângere la poliție. Nimeni nu ar trebui să fie victima unor astfel de mesaje. Abuzul online este inacceptabil în orice domeniu din viață", a spus Mike Riley, directorul Professional Games Match Officials, entitate care se ocupă de arbitrajul din fotbalul englez.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo