Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cât cere Tottenham pentru a schimba numele stadionului. O compania uriașă e interesată

Vlad Dumitrescu

Actualizat 30/03/2021 la 07:16 GMT+3

Conform The Sunday Times, Tottenham ar putea vinde drepturile de nume ale noului stadion către British Airways.

Tottenham Hotspur Stadium

Credit imagine: Getty Images

Jurnaliștii englezi susțin că Tottenham ar putea cere 250 de milioane de lire celor de la British Airways pentru drepturile de nume ale stadionului. Numele arenei a fost ”Tottenham Hotspur Stadium” de la inaugurarea acesteia în aprilie 2019.
Conform The Athletic, președintele celor de la Spurs, Daniel Levy, plănuia să vândă numele stadionului pentru cel puțin 375 de milioane de lire înainte de pandemie.
Totuși, planul său de a-și asigura în jur de 25 de milioane de lire anual timp de 15 ani doar din această afacere a fost afectat serios de criza financiară declanșată de pandemia de coronavirus. Chiar și așa însă, suma de 250 de milioane de lire ar fi una extrem de importantă pentru bugetul lui Tottenham.

Tottenham Hotspur Stadium ar putea deveni British Airways Stadium

British Airways este principala companie aeriană din Marea Britanie și deși a fost privatizată de guvernul britanic în 1987, compania rămâne una dintre cele mai cunoscute la nivel mondial.
Stadionul celor de la Spurs, poreclit de multe ori ”New White Hart Lane”, are o capacitate de 62.850 de locuri și este al treilea cel mai mare stadion din Anglia, fiind cel mai mare din Londra.
Tottenham continuă să plătească pentru construirea stadionului (peste un miliard de euro) iar clubului i-ar prinde bine un boost financiar în aceste momente.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo