Premier League 2010/2011

După 29 de etape, Manchester United era pe primul loc cu un avans de trei puncte, însă ocupanta locului secund, Arsenal, avea un meci în minus. Celelalte de Champions League erau ocupate de Manchester City și Chelsea. La celălalt capăt al clasamentului, Wigan era pe ultimul loc, fiind acompaniată în zona retrogradării de Wolves și West Ham.
În final, Arsenal a trebuit să se mulțumească cu locul patru și un loc de play-off în Champions League. United a devenit campioană și a fost urmată în clasament de Chelsea și Manchester City. Wigan s-a salvat miraculos de la retrogradare și a încheiat campionatul pe locul 16. Și Wolves s-a salvat în timp ce Birmingham și Blackpool au fost echipele care au mers alături de West Ham în Championship.
Premier League
Klopp e gata de un transfer genial! Ia de la o rivală un fotbalist de titlu, pe o sumă simbolică
ACUM 16 MINUTE

Premier League 2011/2012

Acel sezon. ”Agueroooooooo”. Cea mai dramatică stagiune din istoria Premier League. Manchester United avea un punct avans peste rivalii de la City pe 14 martie 2012 în timp ce locurile de Champions League erau ocupate de Tottenham și Arsenal. Pe locurile retrogradabile se situau QPR, Wolves și Wigan.
În final, Wigan și QPR s-au salvat în timp ce Bolton, Blackburn și Wolves au mers în Championship. Mai important însă, Manchester City a câștigat titlul în ultima secundă a campionatului, prin golul marcat de Aguero împotriva celor de la QPR. Echipa lui Roberto Mancini a câștigat titlul la golaveraj.

Premier League 2012/2013

Un an mai târziu, tot Manchester United era pe primul loc după 29 de etape iar în ultimul sezon cu Sir Alex Ferguson pe bancă, diavolii aveau un avans de 12 puncte peste Manchester City.
Titlu avea să vină de data aceasta pe Old Trafford însă în lupta pentru Top 4 Tottenham și Chelsea erau favoritele. Spurs avea un avans de șapte puncte peste Arsenal, cu un meci în plus totuși. La sfârșitul sezonului însă, tunarii și-au întrecut rivalii și au obținut locul de UCL. Ultimele trei clasate au rămas aceleași și după nouă etape - Wigan, Reading și QPR.
https://i.eurosport.com/2014/12/20/1375267.jpg

Premier League 2013/2014

Chelsea era lider cu nouă meciuri rămase iar Liverpool venea tare din urmă. Echipa lui Mourinho avea un avans de șapte puncte, dar cu un meci în plus față de Liverpool condusă la acea vreme de Brendan Rodgers. Arsenal era pe locul trei însă pe patru era Manchester City, care jucase doar 26 de meciuri până pe 14 martie.
La sfârșitul stagiunii, Manchester City s-a folosit de meciurile în minus și a trecut peste Chelsea și Liverpool, câștigând titlul cu un avans de două puncte față de cormorani, în timp ce Arsenal și Chelsea au completat Top 4.

Premier League 2014/2015

Chelsea s-a aflat la conducere pentru cea mai mare parte a sezonului iar pe locurile doi și trei erau Manchester City și Arsenal, cu șanse reale de a câștiga Premier League, cu nouă meciuri înainte de final. Manchester United era pe locul patru, cu două puncte în fața lui Liverpool.
A fost sezonul în care Leicester s-a salvat dramatic, fiind pe ultimul loc cu doar 19 puncte în martie. Totuși, la final, Hull le-a luat locul elevilor lui Nigel Pearson în zona retrogradării. Top 4 a rămas la fel de această dată.
https://i.eurosport.com/2020/02/17/2776783.jpg

Premier League 2015/2016

În sezonul miraculos reușit de Leicester cu Claudio Ranieri la conducere, echipa sa avea un avans de cinci puncte în fața lui Tottenham la jumătatea lui martie iar Arsenal și Manchester City și Arsenal completau Top 4.
Acesta este unul din puținele exemplue în care clasamentul nu s-a schimbat în nicio zonă. Leicester a devenit campioană iar în Champions League au mers Arsenal, Tottenham și Manchester City.

Premier League 2016/2017

Chelsea avea un avans considerabil de 10 puncte în fața lui Tottenham, însă lupta pentru locurile de Champions League era mai strânsă. City și Liverpool ocupau locurile trei și patru iar Arsenal era la cinci puncte distanță pe locul cinci.
Chelsea a câștigat în cele din urmă campionatul cu un avans de șapte puncte iar Top 4 a rămas la fel. Manchester United a prins un loc de Champions League doar după ce a câștigat Europa League.
https://i.eurosport.com/2019/05/13/2586352.jpg

Premier League 2017/2018

Manchester City avea un avans de 16 puncte față de Manchester United pe 14 martie, cu opt etape înainte de final. Tottenham și Liverpool completau Top 4 iar Chelsea era la patru puncte distanță pe poziția a cincea.
City a câștigat campionatul în timp ce Top 4 a rămas la fel. Chelsea, Arsenal și Burnley au mers în Europa League.

Premier League 2018/2019

Manchester City avea un avans de doar un punct în fața lui Liverpool în același moment al sezonului trecut. În final, Liverpool a terminat pe poziția a doua deși a acumulat impresionantul număr de 97 de puncte. City a încheiat cu 98 de puncte. Chelsea a încheiat pe trei iar Tottenham pe patru, cu toate că echipa de pe Stamford Bridge era pe locul șase cu 9 etape înainte de final.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
El e "cel mai dorit" jucător din lume: are deja 6 oferte, urmând a pleca gratis de la clubul actual
IERI LA 11:55
Premier League
Moment fabulos cu Sir Alex: "A luat-o razna la telefon, înjura și urla. Știți ce a făcut mama?"
IERI LA 09:31