Apelul celor de la Manchester City a fost înregistrat oficial la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne încă din februarie. Campioana Angliei dorește să fie anulată suspendarea de 2 ani și amenda de 30 de milioane de euro primită de la UEFA.
La jumătatea lui februarie a fost anunțată oficial suspendarea primită de Man City, iar oficialii clubului au făcut apel în termenul de 10 zile impus. TAS nu a dezvăluit când va fi anunțată decizia finală, dar pe ordinea de zi nu se află cazul, în condițiile în care clubul de pe Etihad nu a mai făcut vreun demers ulterior.
"Cetățenii" voiau să se apere chiar la Lausanne, însă Curtea de Arbitraj Sportiv își continuă activitatea "de la distanță", în contextul coronavirus. Concret, TAS judecă în această perioadă cazurile prin videoconferințe. Membrii au anunțat de curând cele 18 cazuri pe care le vor avea pe ordinea de zi între 23 aprilie - 26 iunie, iar cazul lui City nu era între ele.
Liga Campionilor UEFA
Lionel Messi se întoarce pe teren! PSG îl va avea pentru duelul de foc de marți cu Manchester City
ACUM O ZI
Pentru a avea cât mai repede o soluție, speră ei, favorabilă, șefii clubului englez au înțeles că nu au altă alternativă decât să își susțină cazul prin intermediul unei videoconferințe. Astfel, presa engleză notează că s-au făcut toate demersurile necesare pentru ca dosarul să fie susținut în curând, așa că se așteaptă ca City să își prezinte cazul la finalul lui mai sau la începutul lunii iunie.
O absență din cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume ar reprezenta o adevărată lovitură financiară pentru formația lui Guardiola, care și așa traversează o perioadă dificilă financiar, ca urmare a suspendării Premier League din cauza COVID-19.

Cluburile din Premier League, demers la TAS împotriva lui City

Mai multe cluburi din Anglia, în frunte cu Liverpool, au făcut un demers fără precedent la TAS, în tentativa de a o ține pe Manchester City departe de Europa în următoarele două sezoane, așa cum a decis forul continental. Englezii au înțeles de ce formația lui Klopp a procedat așa, deși aparent nu are nimic de câștigat acum.
Cluburile de top din Premier League au demarat o campanie fără precedent pentru oprirea lui Manchester City, cea care urmează să-și afle sentința la TAS. Campioana ultimelor două ediții din Anglia a fost suspendată de către UEFA pentru 2 ani pentru încălcarea Fair-Play-ului Financiar. Trupa lui Guardiola a făcut apel la TAS, sperând să poată evolua fără probleme în UEFA Champions League și în sezonul viitor.
Însă șansele ca apelul lui Manchester City să aibă succes au scăzut după ce 8 din primele 10 echipe din Premier League au lansat o campanie fără precedent împotriva echipei lui Pep Guardiola! Toate echipele din TOP 10 din Anglia, mai puțin City, evident, și Sheffield United au trimis un comunicat la TAS, prin care cer ca suspendarea "cetățenilor" să rămână în picioare.
Conform express.co.uk oficialii lui City și-au arătat mirarea că Liverpool s-a numărat printre inițiatoarele acestui proiect, în condițiile în care "cormoranii" sunt lideri detașați și nu au vreo emoție în privința calificării pentru Champions League. Echipele aflate sub City au un interes direct, pentru că, dacă decizia se va menține, locul 5 din Anglia va merge în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume.
"Senzația e că s-a ajuns prea departe. Pentru prea mult timp, City s-a jucat cu regulile și s-a folosit de orice pârghie în avantajul propriu. Dacă nu se va păstra pedeapsa, ar fi ceva scandalos", a spus unul dintre oficialiii cluburilor care au făcut acest demers la TAS, pentru sursa citată.
Ca atare, explicația pentru care Liverpool s-a asociat cu celelalte cluburi în demersul de la TAS e simplă: "cormoranii" nu se simt amenințați de City în acest moment, iar suspendarea lor nu îi afectează în vreun fel, dar în perspectivă, dacă "cetățenii" vor continua să dribleze fair-playul financiar lucrurile o pot viza direct și pe Liverpool, în bătălia la vârf din Anglia. Ca atare, City trebuie să își învețe lecția și să nu mai considere că e mai presus de regulile FIFA, altfel va crede din nou că îi este permis orice și nu va ține cont de reguli.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Liga
Real Madrid a pus ochii pe un jucător al lui Manchester City, iar transferul se poate face în iarnă
IERI LA 05:52
Premier League
Pep Guardiola, record istoric la derby-ul Chelsea - Manchester City
IERI LA 15:33