Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cea mai dură reacție după suspendarea lui Man City. Wenger: "Ar fi trebuit să respecte regulile"

Sebastian Ujica

Actualizat 17/02/2020 la 20:54 GMT+2

Arsene Wenger i-a acuzat încă de acum 9 ani pe cei de la Manchester City de doping financiar.

Arsène Wenger nu a mai antrenat pe nimeni după plecarea de la Arsenal

Credit imagine: Getty Images

Fostul manager al celor de la Arsenal, Arsene Wenger, nu are pic de milă față de cei de la Manchester City după decizia de vineri a UEFA de a o suspenda pe campioana en-titre din Anglia pentru 2 ani din UEFA Champions League.
Wenger, cel care a inventat expresia "doping financiar" când făcea referire la Manchester City în urmă cu 9 ani, a vorbit despre suspendarea primită de City la gala Laureus Sports Awards de la Berlin.
Regulile sunt cele care sunt și trebuie să fie respectate. Cei care sunt prinși că încearcă să ocolească regulile într-un mod mai mult sau mai puțin legal trebuie să fie pedepsiți, dacă se dovedește că au făcut-o în cunoștință de cauză
Sportul se bazează pe victoria obținută prin respectarea regulilor. Sărbătorim ce-i mai frumos în fiecare sport și vrem să știm că toți participanții respectă regulile. Dacă nu există respect pentru reguli atunci nu este un sport real. Dacă intri într-o competiție e un semn că respecți regulile
Arsene Wenger nu a dorit să vorbească despre speculațiile din presa engleză că Manchester City ar putea să rămână fără trofeele din perioada 2012-2016 în cazul în care Premier League deschide la rândul ei o anchetă după verdictul UEFA.
Nu cunosc regulile suficient de bine pentru a știi care este pedeapsa care trebuie acordată. Dar aceasta este sancțiunea planificată pentru cluburile care nu respectă regulile
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo