Cea mai mare gafă din istoria VAR? "Martial a recunoscut că nu a fost fault!"
Publicat 03/02/2021 la 09:52 GMT+2
Jan Bednarek a fost ghinionistul de serviciu din partida Manchester United - Southampton 9-0. Fundaşul "sfinţilor" a fost extrem de vocal după ce a fost eliminat, faza arătând încă o dată că VAR-ul rezolvă doar parţial problemele de arbitraj.
Bednarek nu pare să îl fi atins pe Martial, la faza penaltyului
Credit imagine: Eurosport
Poate cea mai controversată fază de când a fost introdus VAR-ul în fotbal a avut loc aseară, pe Old Trafford. Din fericire, decizia discutabilă a avut loc la scorul de 6-0, astfel că nu a afectat rezultatul final.
Jan Bednarek a avut o seară de coşmar. Soton a fost nevoită să joace în 10 pe Old Trafford din minutul 2, iar apărătorul polonez a punctat în propria poartă, pentru 0-3.
Dar faza care a născut polemici enorme în Regat a venit pe final, la scorul de 6-0 pentru "diavoli". Martial a căzut în careu, după un presupus duel cu Bednarek. Reluările au arătat că mai degrabă e vorba de simulare, dar centralul Mike Dean, deşi a revăzut faza prin tehnologia video, şi-a păstrat decizia iniţială: penalty şi eliminare pentru Bednarek. Acesta a fost extrem de frustrat, în condiţiile în care susţine că Martial a recunoscut că nu a fost vorba de fault. Chiar şi United a admis că nu se impunea lovitură de la 11 metri.
Bednarek îşi strigă dreptatea în Manchester United - Southampton 9-0
BT Sport a publicat în această dimineaţă un video în care Bednarek, în drum spre vestiare, îşi strigă disperarea. "Nu a fost fault, Martial a recunoscut că nu a fost fault", a spus fundaşul lui Southampton.
Manchester United a fost extrem de fair-play la finalul partidei, Ole Gunnar Solskjaer admiţând că nu s-a întâmplat nimic neregulamentar la faza din care Bruno Fernandes a înscris de la punctul cu var.
"Bednarek categoric nu ar fi trebuit eliminat", a explicat Solskjaer.
Ralph Hasenhuttl a preferat să se cenzureze când a fost întrebat de fază, deşi a fost clar că tehnicianul "sfinţilor" a fost extrem de dezamăgit. Atât de prestaţia elevilor săi, cât şi de maniera de arbitraj.
"E greu să vă explic ce se întâmplă acum în capul meu", a explicat Hasenhuttl.
După eliminarea lui Bednarek, Southampton a mai primit 3 goluri, în ultimele minute, tabela arătând la final un neverosimil 9-0.
United a egalat-o pe City în fruntea clasamentului, dar trupa lui Guardiola joacă în această seară la Burnley, într-un meci care va fi transmis pe Eurosport 1 şi Eurosport Player. Southampton, care a fost revelaţia primei jumătăţi de sezon, vine după 4 înfrângeri la rând şi a alunecat până pe 12.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/02/01/2983035.jpg)
Program Premier League
Credit imagine: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo