Decizia a fost lua în contextul în care discuțiile continuă la cluburile din Premier League, la aceste negocieri contribuind și asociația fotbaliștilor care încearcă să obțină cele mai bune condiții pentru jucători în condițiile în care se pune presiune pentru ca ei să își reducă salariile pentru a ajuta cluburile în perioada pandemiei.
Cinci echipe din Premier League, printre care Tottenham, Liverpool sau Newcastle, au decis să suspende contractele staff-ului iar aceștia vor fi plătiți în proporție de 80% de guvern în perioada în care nu vor lucra.
Pentru această decizie au fost criticate în mod special Liverpool și Tottenham, finalistele din Champions League de anul trecut având un profit adunat de peste 150 de milioane de euro. Manchester City, însă, a decis să nu urmeze acest exemplu, un purtător de cuvânt al clubului declarând: ”Putem să confirmăm că după o ședință a consiliului de administrație că Manchester City nu se va folosi de schema Guvernului pentru a-și plăti angajații. Rămânem dedicați să ne protejăm angajații dar și comunitatea într-o perioadă extrem de dificilă pentru toată lumea”.
Premier League
Lukaku poate fi oprit într-un singur mod: "L-aș lovi, i-aș șopti mizerii la ureche"
ACUM 14 ORE

Asociația fotbaliștilor din Premier League avertizează că tăierea salariilor va avea urmări grave

Fotbaliștii din Premier League susțin că reducerea salariilor ar urma să afecteze întreg sistemul de sănătate din Anglia.
Asociația fotbaliștilor din Premier League a pus sub semnul întrebării apelul ligii în privința tăierii salariilor jucătorilor până la 30% pe fondul crizei provocate de pandemia de coronavirus. Aceștia susțin că acestă măsură, odată aplicată, ar reduce veniturile fiscale pentru NHS (sistemul medical din Marea Britanie – n.red.). Jucătorii reprezentanți ai celor 20 de cluburi din Premier League și oficialii sindicatului Asociației Fotbalului Profesionist s-au întâlnit sâmbătă cu oficiali ai Premier League.
Cluburile au convenit să-și consulte jucătorii vineri cu privire la reducerea salariilor. În urma acestor discuții, fotbaliștii au ajuns la concluzia că această măsură nu ar fi cea mai bună în contextul actual.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
Guardiola, enervat pe o parte a fanilor lui City: "Mi se pun vorbe în gură"
ACUM 16 ORE
Premier League
Carragher nu crede în Ronaldo la United: "Creează tot atâtea probleme câte rezolvă"
ACUM 17 ORE