Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cel mai greu moment din cariera lui Guardiola: s-a închis în birou și nu a mai discutat cu nimeni

Cristian Mihală

Actualizat 09/10/2019 la 15:14 GMT+3

Pep Guardiola se află într-un moment dificil al carierei sale, după înfrângerea cu Wolverhampton, scor 0-2 pe teren propriu. Precedenta astfel de criză a fost traversată cu greutate de tehnicianul catalan, însă ulterior a urmat o serie care a intrat în istorie.

Pep Guardiola dopo Manchester City-Tottenham

Credit imagine: Eurosport

Cu două înfrângeri în primele 8 etape, "cetățenii" se află deja la 8 puncte distanță de Liverpool. Modul în care Aguero&Co au jucat contra lui Wolves l-a nemulțumit teribil pe Pep, iar englezii și-au amintit de precedentul moment greu din cariera reputatului tehnician.

Cea mai dificilă perioadă din cariera lui Guardiola

La primul său sezon la cârma formației de pe Etihad, Guardiola nu a câștigat vreun trofeu, pentru prima oară în cariera sa. Așteptările erau mari și presiunea uriașă, astfel că în următoarea stagiune Pep voia cu orice preț să își ia revanșa. Doar că în august 2017 City a remizat, 1-1 cu Everton, lucru care i-a afectat moralul antrenorului. Conform englezilor, Pep s-a închis în birou și nu a comunicat o perioadă nici cu familia, dorind să înțeleagă unde greșește.
Din fericire pentru el și pentru suporterii "cetățenilor", a urmat o perioadă care va rămâne în istoria cetățenilor. Între august și decembrie 2017, City a legat doar victorii în campionat, stabilind recordul pentru Premier League: 18 victorii la rând.
"Pep era pe marginea prăpastiei. Pierduse din nou puncte și nu reușea să transforme dominarea autoritară în victorie. Devenise deja o poveste familiară. Toate frustrările din sezonul precedent, când nu reușise să câștige niciun trofeu cu City, îl urmăreau în continuare.
Chiar și Guardiola, care avea performanțe uriașe la Barcelona și Bayern Munchen, începea să aibă dubii", scriu jurnaliștii britanici.

Marele pariu al lui City, Champions League

De această dată, presiunea nu e una comparabilă, în condițiile în care șefii și suporterii au înțeles că în această stagiune obiectivul numărul unu al echipei e Champions League. Deși s-au făcut investiții enorme, echipa nu a prins vreo finală a Ligii Campionilor.
După două titluri la rând, o performanță fantastică în contextul actual, în care Liverpool dispune și ea de o formație uimitoare, "cetățenii" par a se concentra mai ales spre competiția europeană.
De notat că Liverpool are chiar etapa viitoare șansa istorică să egaleze recordul de victorii la rând al lui City, într-un derby așteptat de toată lumea: "cormoranii" se deplasează pe Old Trafford, într-o partidă transmisă de Eurosport (duminică, ora 18:30). Confruntarea va fi precedată, ca de obicei, de Premier League Show.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo