Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Chelsea-Liverpool a început deja! Lampard i-a răspuns lui Klopp după acuzele recente ale germanului

Nicu Savin

Actualizat 14/09/2020 la 11:00 GMT+3

Frank Lampard a vorbit la conferința de presă de dinaintea partidei cu Brighton din prima etapă a noului sezon de Premier League și, printre altele, i-a răspuns și omologului său de pe banca lui Liverpool, Jurgen Klopp, care a trimis câteva săgeți subtile către Chelsea, privind cheltuielile uriașe făcute de echipa sa în această vară.

Frank Lampard poartă o dispută de la distanță cu Jürgen Klopp

Credit imagine: Getty Images

Chelsea a avut o campanie de achiziții fulminantă, cheltuind peste 200 de milioane de £ pentru noi jucători. În schimb, campiona Liverpool a perfectat până acum un singur transfer, dar Jurgen Klopp a vorbit despre această situație, declarând că Liverpool nu se poate bate cu Chlesea sau Manchester City la acest capitol, întrucât acestea sunt cluburi conduse de oligarhi, în timp ce clubul său este unul total diferit.
Arbeiten zukünftig gemeinsam beim FC Chelsea: Trainer Frank Lampard (links) und Neuzugang Kai Havertz

Frank Lampard: "Liverpool a făcut la fel. Doar Leicester este un club diferit"

Frank Lampard i-a răspuns lui Jurgen Klopp, spunând că vorbele acestuia i s-au părut amuzante, în contextul în care și Liverpool a cheltuit sume foarte mari pe jucători în trecut: "Nu am fost enervat de ceea ce a spus. Chiar m-au amuzat acele declarații. Atunci când vorbești despre proprietarii de cluburi, nu contează din ce mediu de afaceri provin. Toți sunt foarte bogați și conduc cluburi din Premier League."
Lampard a ținut să-i aducă aminte lui Klopp cum a devenit Liverpool o echipă atât de puternică: "Liverpool este o echipa fantastică, care s-a format în 4-5 ani prin cooptarea de jucători potriviți. În afară de Leicester, care este o poveste cu adevărat incredibilă, toate cluburile care câștigă Premier League au transferat mulți jucători și au cheltuit sume foarte mari. Liverpool i-a adus pe Van Dijk, Alisson, Fabinho, Keita, Mane, Salah, care sunt jucători incredibili, dar care au costat foarte mult."
Managerul "albaștrilor" a subliniat odată în plus că ce a făcut Chlesea acum nu este altceva decât o încercare de a se apropia ca valoare de Liverpool, echipă care a cheltuit foarte mult în trecut pentru a deveni o forță: "Liverpool a cheltuit enorm de-a lungul unei perioade timp. Noi am terminat o perioadă de interdicție de a face transferuri și am încercat să ne îmbunătățim echipa. Nu trebuie să facem prea multe calcule pentru a vedea că și Liverpool a cheltuit foarte mult pentru a avea jucători incredibili."
Lampard nu s-a ferit să laude strategia celor de la Liverpool, dar consideră că succesul pe care "cormoranii" l-au atins a necesitat cheltuieli pe măsură: "Un lucru cu adevărat inteligent pe care l-au făcut cei de la Liverpool a fost să creadă în antrenorul lor, să creadă în sistemul lor câțiva ani buni. Este o poveste grozavă, dar s-a ajuns aici prin cheltuirea a foarte mulți bani pe jucători. Și noi am cheltuit mult vara asta, dar acum începe o muncă foarte grea."
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo