Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Chelsea poate suferi enorm din cauza lui Abramovich. Tuchel a spus lucrurilor pe nume

Cristian Mihală

Publicat 26/02/2022 la 12:59 GMT+2

Thomas Tuchel, antrenorul lui Chelsea, a condamnat categoric Rusia pentru invadarea Ucrainei. Tehnicianul de pe Stamford Bridge a admis că situația clubului al cărui antrenor este nu e deloc una confortabilă, în contextul incertitudinilor legate de patronul rus, Roman Abramovich.

Thomas Tuchel and Roman Abramovich

Credit imagine: Getty Images

Chelsea a câștigat Liga Campionilor anul trecut și a demonstrat în ultimii 20 de ani că e unul dintre cele mai puternice cluburi din lume. La ascensiunea clubului a contribuit decisiv patronul Roman Ambranovich, care, de când a preluat clubul, a pompat aproximativ 2 miliarde de euro.
Acum, odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia, lucrurile se pot schimba dramatic pentru Chelsea, lucru admis de tehnicianul Thomas Tuchel.
"E o situație de incertitudine maximă. Atât pentru oamenii și familiile care se confruntă cu atacul, cărora le trimitem cele mai bune gânduri și suportul nostru, dar și pentru noi, ca club", a spus Tuchel, citat de bbc.com.
CITEȘTE ȘI:

Ce se întâmplă cu Chelsea și Abramovich? Tuchel, despre situația din Ucraina

Abramovich face parte din cercul apropiaților lui Putin, iar UE și SUA au dictat o serie de sancțiuni împotriva oligarhilor ruși. Conturile și activele multora sunt blocate, iar aceștia nu pot să mai ajungă pe teritoriul Marii Britanii.
"Suntem conștienți de ce se întâmplă, dar nu știm mai multe, nu avem informații suplimentare, așa cum v-ați aștepta. Cred că nu e cazul să vorbim noi foarte mult de aceste lucruri, prioritatea noastră e fotbalul. Asta nu înseamnă că ne ascundem, să fie clar: e îngrozitor ce se întâmplă în Ucraina. Războiul în Europa a fost de neconceput pentru mulți ani și cum suntem în fața lui", a mai spus tehnicianul german.
Tuchel a admis că întreaga situație din Ucraina i-a destabilizat lotul, în contextul în care jucătorii nu mai sunt cu mintea la partida cu Liverpool, de mâine, din finala Cupei Ligii, urmărind în permanență ce se întâmplă în apropiere de Kiev. Germanul a condamnat categoric decizia Rusiei de a ataca un alt stat independent, suveran și care nu a provocat nicio secundă.
"Nu ar trebui să ne prefacem că nu e o problemă. Situația din Ucraina este oribilă. Vorbesc în numele meu, a staffului și a tuturor celor de la Cobham. Nimeni nu se aștepta la așa ceva, e ireal, parcă ne-a fost încețoșată mintea, nu mai simțim bucuria finalei", a concluzionat antrenorul de pe Stamford Bridge.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo