Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Chelsea-Southampton 3-3! Echipa lui Lampard a pierdut 2 puncte mari, după un final dramatic

Nicu Savin

Actualizat 17/10/2020 la 20:01 GMT+3

Chelsea a remizat acasă cu Southampton, scor 3-3, într-un meci extrem de spectaculos din etapa a 5-a din Premier League. Elevii lui Lampard au condus cu 2-0 și 3-2, dar s-au văzut egalați în prelungirile partidei, iar criza de la echipa londoneză se adâncește.

Chelsea și Southampton au remizat, scor 3-3, în etapa a 5-a din Premier League

Credit imagine: Getty Images

Chelsea a început foarte bine meciul și Timo Werner a marcat primul său gol în Premier League în minutul 15. "Albaștrii" au continuat să domine și Werner a reușit dubla în minutul 28, la capătul unei acțiuni personale de toată frumusețea, iar lucrurile păreau tranșate.
Oaspeții nu au renunțat și cu 2 minute înaintea pauzei au redus din diferență prin golgheterul Danny Ings, care a finalizat cu calm o pasă excelentă a lui Adams.
În repriza secundă, "sfinții" au fost din ce în ce mai insistenți, iar efortul le-a fost răsplătit în minutl 57, cu largul concurs al gaffeur-ului de serviciu de la Chelsea, portarul Kepa. Acesta a greșit flagrant, iar Adams a profitat și a egalat pentru oaspeți.
Chelsea nu a acuzat însă golul primit și peste doar 2 minute a revenit în avantaj, Kai Havertz finalizând cu sânge rece o pasă primită de la Timo Werner. După golul de 3-2, Chelsea nu a mai contat în atac, dar părea că a făcut suficient pentru a obține cele 3 puncte.
Din păcate pentru londonezi nu a fost așa, Sothampton egalând la una dintre ultimele faze ale meciului prin Vestergaard, care a deviat în poartă un voleu trimis de Teo Walcott.
Așadar, Chelsea scapă printre degete o victorie care părea sigură la un moment dat și continuă perioada mai puțin fastă din acest debut de sezon. Londonezii au 8 puncte după 5 etape, iar marea problemă a lui Lampard este apărarea, echipa primind deja 9 goluri.
Pentru Chelsea urmează o perioadă foarte încărcată, cu meciuri din 3 în 3 zile. La mijlocul săptămânii viitoare, londonezii vor juca acasă cu Sevilla, în primul meci din noul sezon de Champions League, iar în week-end-ul următor îi așteaptă un alt meci tare în Premier League, cel cu Manchester United de pe Old Trafford.
În schimb, Southampton ajunge la 3 meciuri fără eșec în Premier League, după ce în precedentele 2 etape le învinsese pe Burnley (1-0) și pe West Brom (2-0). Etapa viitoare, echipa lui Ralph Hasenhuttl va juca acasă împotriva liderului Everton, formație neînvinsă deocamdată în acest sezon.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Premier League, program etapa a 5-a
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo