Manchester United - Manchester City (sâmbătă 19:30)

După un nou început inconstant de sezon, meciul acesta e printre cele pe placul lui Ole Gunnar Solskjaer. Manchester City e adversarul ideal pentru United: o echipă care vrea să controleze meciul, să aibă posesia și să dicteze ritmul. United de cealaltă parte pare că excelează atunci când vine vorba de ”stat la cutie”, așteptat adversarul și lovit pe contraatac. De aici și multele victorii ale lui Solskjaer în derby-uri. Ne putem aștepta așadar la o surpriză pe Old Trafford.

Everton - Chelsea (sâmbătă de la 22:00)

Premier League
Lukaku poate fi oprit într-un singur mod: "L-aș lovi, i-aș șopti mizerii la ureche"
ACUM 14 ORE
La începutul sezonului, am fi spus probabil că un trio precum Richarlison, James Rodriguez și Dominic Calvert-Lewin va pune mari probleme defensivei șubrede a lui Chelsea. Între timp, după sosirea lui Mendy în poartă și a lui Thiago Silva în centrul apărării, lucrurile s-au schimbat semnificativ. Everton și-a pierdut complet forma, Chelsea este o echipă renăscută. Everton va avea nevoie de creativitatea parcă pierdută în ultimul timp a lui James Rodriguez dacă vrea să marcheze atunci când contează.

Crystal Palace - Tottenham (duminică 16:15)

Genul de meci în care se câștigă titlul. Bine, nu chiar, până la urmă e doar decembrie, dar Tottenham are mare nevoie să câștige acest tip de partide, cu adversari incomozi, solizi în apărare și oricând capabili să lovească pe contraatac. Să nu uităm că Palace îi are în echipă pe Wilfried Zaha și Eberechi Eze dar și pe Christian Benteke, care pare să-și fi regăsit forma după o dublă cu West Bromwich Albion etapa trecută. Defensiva lui Spurs va avea un test mai greu decât ne-am aștepta.

Fulham - Liverpool (duminică 18:30)

Se mai poate opri Liverpool din câștigat? Poate cineva să oprească echipa lui Klopp, chiar și decimată de accidentări? Sigur, Liverpool e co-lider în Premier League practic cu Tottenham, cele două având același număr de puncte, dar având în vedere numărul remarcabil de absenți al cormoranilor, performanța lor este cu atât mai remarcabilă. Iar legat de oprit... în niciun caz Fulham, mai ales dacă ne uităm la meciul din etapa trecută împotriva lui Manchester City, unde nu au arătat deloc a echipă cu pretenții de a rămâne în Premier League.

Arsenal - Burnley (duminică 21:15)

Burnley nu mai are defensiva din trecut, dar echipa lui Sean Dyche nu va fi deloc ușor de bătut de o echipă care a marcat 10 goluri în 10 meciuri. Arsenalul lui Arteta ne aduce aminte de ”boring, boring Arsenal” sau ”1-0 to the Arsenal”. Dar nici măcar atât - măcar atunci tunarii câștigau. Acum îi separă doar două locuri în clasament de oaspeții de duminică. Poate nu ar fi o idee rea pentru Arteta să mai schimbe lucrurile și să-i ofere mai multe șanse lui Eddie Nketiah, golgheterul echipei în acest sezon. Lui Lacazette nu i-ar pica rău o pauză.

Programul complet al transmisiunilor Eurosport

https://i.eurosport.com/2020/12/09/2952300.jpg
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Premier League
Guardiola, enervat pe o parte a fanilor lui City: "Mi se pun vorbe în gură"
ACUM 16 ORE
Premier League
Carragher nu crede în Ronaldo la United: "Creează tot atâtea probleme câte rezolvă"
ACUM 17 ORE