Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cine este favorit s-o preia pe Arsenal, după demiterea lui Emery. Cele 11 nume de pe listă

Cosmin Cioboata

Actualizat 29/11/2019 la 14:19 GMT+2

Unai Emery a fost dat afară de la Arsenal, după parcursul slab al formației londoneze din ultima perioadă.

arsenaaaal out

Credit imagine: Getty Images

Într-un comunicat oficial postat pe site-ul clubului din Premier League, patronul echipei a motivat decizia prin prestațiile slabe ale echipei, în ultima perioadă. În locul managerului spaniol a fost desemnat interimar Freddie Ljungberg. Acesta va sta pe banca "tunarilor" începând cu etapa următoare, însă cei de la Arsenal anunță că au fost demarate căutările pentru un alt antrenor.
unai out
Presa din Anglia susține că Nuno Espirito Santo, managerul lui Wolves, ar fi principala țintă a celor de la Arsenal pentru postul de antrenor. Jurnaliștii de la Daily Mail susțin că Raul Sanllehi, directorul sportiv al echipei de pe Emirates se află în relații foarte bune cu Jorge Mendes, agentul lui Santo. Acest lucru ar putea conta enorm în aducerea antrenorului de 45 de ani pe Emirates, după două sezoane excelente petrecute pe banca formației din Wolverhampton.
În același timp, Sky Sports a publicat recent că și Massimiliano Allegri ar putea fi o variantă potrivită pentru banca "tunarilor". Mangerul italian nu a mai antrenat din 2018, de când reușea să câștige al cincilea titlu de campioană cu Juventus. Și Mauricio Pochettino ar putea fi contactat de oficialii lui Arsenal, după despărțirea recentă de Tottenham, formația rivală din nordul Londrei. Șanse bune de reușită ar avea și Mikel Arteta, fostul jucător al "tunarilor", care în acest moment ocupă postul de antrenor secund la Manchester City.
unai out
După demiterea lui Emery, The Sun a publicat lista completă cu cei 11 antrenori potențiali pentru banca "tunarilor", împreună cu cotele acestora:
  • 1. Nuno Espirito Santo - 1,25
  • 2. Mikel Arteta - 4
  • 3. Freddie Ljungberg - 5
  • 4. Mauricio Pochettino - 5
  • 5. Max Allegri - 8
  • 6. Eddie Howe - 10
  • 7. Rafa Benitez - 12
  • 8. Patrick Vieira - 20
  • 9. Steven Gerrard - 25
  • 10. Brendan Rodgers - 25
  • 11. Carlo Ancelotti - 25
Arsenal se află pe locul 8 în Anglia și n-a mai câștigat în ultimele șapte meciuri din toate competițiile. "Tunarii" au pierdut și aseară în runda cu numărul 5 din grupele Europa League, în fața celor de la Eintracht Frankfurt, iar oficialii au decis să întrerupă contractul cu Unai Emery.
43 de victorii, 15 egaluri și 20 de înfrângeri sunt cifrele managerului de 48 de ani pe banca lui Arsenal.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo