Cluburile din Premier League și Federația și-au reiterat angajamentul de a încheia pe teren sezonul 2019/2020 după videoconferința de vineri, însă această dorință nu este împărtășită de toate cluburile.
Karren Brady, șeful executiv al celor de la West Ham, a spus în trecut că își dorește ca sezonul să fie anulat, atrăgând critici pentru subiectivitate, în condițiile în care West Ham este în pericol să retrogradeze.

Problemele reluării fotbalui

Liga
Beckham a răspuns fără ezitare la comparația dintre Messi și Cristiano Ronaldo: "E cu o clasă peste"
18/04/2020 LA 17:19
Deși de această dată nu a mai cerut direct ca sezonul să fie anulat, Brady ridică mai multe semne de întrebare cu privire la reluarea fotbalului în luna iunie, așa cum își dorește Premier League.
Jucătorii reușesc să se mențină într-o formă fizică bună de acasă. Dar dacă regulile legate de distanțarea socială vor fi în continuare valabile, antrenamente fizice nu vor fi permise - nu poți să faci un tackling de la 2 metri distanță. Și atunci cum vor putea fi jucătorii pregătiți când sezonul reîncepe, așa cum sperăm cu toții, în iunie?
Brady a vorbit și despre testarea jucătorilor, considerând că aceasta nu va putea fi posibilă în condițiile în care, în prezent, nu pot fi testate nici măcar toate cadrele medicale.
Ofițeri de poliție trebuie să fie la meciuri chiar dacă acestea se vor disputa cu porțile închise pentru că vor exista fani care vor călători spre stadion, chiar dacă nu pot intra. Dar poliția va dori să se asigure că prin trimiterea unor ofițeri la stadion nu reduce resursele pentru alte situații.
Toți cei de la stadion - și chiar dacă se joacă fără persoane tot vorbim de 300-500 de persoane - incluzând aici securitatea, staff-ul, medicii, jucătorii, arbitrii și presa, cu toții vor fi testați, vor completa chestionare și vor respecta distanțarea socială
Mai este și problema accidentărilor. Toate celelalte lucruri pot fi rezolvate, dar dacă un jucător se accidentează, unde îl trimitem? Nu poate fi la un spital NHS pentru că acestea sunt deja sub presiune iar spitalele private au și ele aceleași proceduri și nu acceptă un jucător de fotbal accidentat. Și atunci ce facem?
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
OFICIAL - James Rodriguez, adio Everton! Transfer total neașteptat pentru fostul star al lui Real
IERI LA 10:50
Premier League
Dezastru pentru Rafa Benitez: mai mult de jumătate dintre titularii lui Everton sunt accidentați
IERI LA 07:16