Povestea lui Joshua King este una fascinantă având în vedere că norvegianul și-a petrecut prima parte a carierei în pepiniera lui Manchester United. Cum a ajuns însă un fotbalist respins de United să fie unul dintre oamenii de bază de la Bournemouth?
După ce Bournemouth l-a cumpărat în 2015 pe King de la Blackburn multă lume se îndoia de calitățile unui fotbalist obișnuit doar cu ligile inferioare și de felul în care acesta s-ar putea adapta în Premier League, conform punditfeed.com. Nu însă și Eddie Howe. King și-a dovedit pe parcursul anilor valoarea și a devenit unul dintre cei mai constanți marcatori din Premier League. Nu este la fel de eficient ca Aguero sau Harry Kane, dar golurile sale sunt esențiale pentru Bournemouth. Și pentru Norvegia, după cum s-a văzut și sâmbătă.
https://i.eurosport.com/2011/07/22/743030.jpg
Premier League
Cum a ajuns Chelsea, din candidată serioasă la titlu în Premier League, o echipă de nerecunoscut
ACUM 2 ORE

N-a avut loc la Manchester United dar asta nu l-a oprit

Născut la Oslo, King a avut o viteză excelentă încă de la început când juca pentru clubul local Romsas IL. King a început să joace fotbal încă de la nouă ani iar talentul său a atras atenția lui Valerenga, unul dintre cele mai mari cluburi din Norvegia.
În cei doi ani petrecuți la Valerenga, King a atras atenția lui Manchester United, care l-a invitat pe norvegian pe Old Trafford pentru mai multe teste. După această perioadă, conform regulilor UEFA, United l-a achiziționat pe King la vârsta de 16 ani. După un sezon petrecut în academie, tânărul norvegian a devenit titular incontestabil la echipa a doua a lui United, antrenată la acea vreme de Ole Gunnar Solskjaer.
Până în 2009, King îi captase deja atenția și lui Sir Alex Ferguson. Chiar dacă la acea vreme atacul diavolilor avea nume precum Wayne Rooney sau Dimitar Berbatov iar pe bancă erau Federico Macheda și Danny Welbeck, King a debutat pentru prima echipă într-un meci din Cupa Ligii în 2009. Întors la echipa a doua, norvegianul a continuat să joace excelent. Pentru a-i oferi minute, Ferguson a decis la finalul sezonului să îl împrumute în Championship, la Preston.
https://i.eurosport.com/2015/12/12/1750785.jpg

Împrumuturi, accidentări: nimic nu îl oprește pe King

De aici a urmat o perioadă King a alternat timpul petrecut împrumutat la cluburi precum Borussia Mochengladbach și Hull cu meciurile la echipa a doua a lui United dar și pe banca primei echipe în meciurile de cupă. Perioada din Gearmania a fost în special dificilă, din cauza accidentărilor.
În iarna lui 2013, când atacul lui United era dominat de oameni precum Rooney, Javier Hernandez sau Robin van Persie, King a fost vândut la Blackburn Rovers. În loc să fie afectat de această decizie, norvegianul a hotărât că e cazul să arate tuturor cât de valoros este de fapt.
Nu a impresionat cu numărul de goluri înscrise, însă King a fost folosit pe toate pozițiile, mai puțin în cea de atacant: pe partea stângă, pe cea dreaptă și chiar ca nr. 10 în spatele lui Jordan Rhodes. Determinarea, pasiunea și cursele excelente făcute pe flancuri au făcut din King un titular incontestabil la Blackburn.
Spre final însă King a avut probleme din nou din cauza accidentărilor însă Eddie Howe a văzut în el soluția de rezervă perfectă pentru Callum Wilson în 2015, la primul sezon al lui Bournemouth în Premier League. După ce i-a expirat contractul cu Blackburn, Howe l-a adus pe norvegian pe gratis, liber de contract. Zero riscuri.
După un început mai dificil în Premier League, King s-a obișnuit cu noul ritm de joc și a profitat de accidentările lui Wilson pentru a juca alături de Benik Afobe sau Lewis Grabban. A avut performanțe excelente și a înscris șase goluri în primul său sezon, oferind și trei assisturi. În lipsa lui Wilson, King a fost golgheterul lui Bournemouth, cu șapte goluri în toate competițiile.
De atunci, King a mers doar în sus. Sezonul 2016/2017 a fost cel mai bun din cariera sa, cu 16 goluri marcate – doar două mai puține decât Sergio Aguero, doar unul mai puțin decât Zlatan. Bournemouth a încheiat atunci sezonul în prima jumătate a clasamentului.
În ultimele trei sezoane King a fost nevoit să joace din nou pe bandă, însă a devenit un marcator pur sânge și omul lui Howe desemnat să bată penalty-urile. Norvegianul e titular incontestabil la Bournemouth, una dintre poveștile de succes din ultimii ani din Premier League.
Premier League este transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport 1.
Premier League
OFICIAL - Rafa Benitez, dat afară de Everton. Un fost jucător legendar, aproape să îi ia locul
16/01/2022 LA 15:11
Premier League
Se "trezeşte" Liverpool! Klopp e gata să plătească o sumă impresionantă pentru "Firmino al Franţei"
16/01/2022 LA 12:53