Într-un interviu oferit pentru The Athletic, Law a amintit modul ciudat în care s-au încheiat negocierile cu atacantul lui Leicester, care inițial își exprimase dorința de a veni la Arsenal.
Se întâmpla în vara anului 2016, imediat după ce Vardy și coechipierii de la Leicester câștigaseră memorabilul titlu. Atacantul a înscris 24 de goluri în stagiunea respectivă și i-a doborât recordul lui Ruud Van Nistelrooy, care marcase în 11 meciuri consecutive pentru Manchester United.

"După câteva momente, s-a ridicat și a plecat"

Premier League
Crouch, despre cel mai leneș coleg pe care l-a avut: "Stătea la masaj și spunea: azi nu mă antrenez"
18/04/2020 LA 11:06
Prin evoluțiile sale remarcabile în tricoul "vulpilor", Vardy le-a atras atenția celor de la Arsenal, care căutau cu disperare un atacant. Arsene Wenger a demarat negocierile cu Leicester, apoi Dick Law a fost desemnat să se ocupe de transferul lui Vardy, estimat la 20 milioane de lire.
"Negocierile cu Leicester și Vardy erau ca și încheiate. Apoi, într-o zi, a venit în vizită la stadion împreună cu soția sa, Rebekah, și s-a așezat pe canapea în fața lui Arsene (n.r. - Wenger). După câteva momente, s-a ridicat și a plecat. În drum spre casă, m-a sunat să-mi spună că trebuie să se gândească mai bine, peste noapte. Mi-am dat seama că sunt vești proaste.", a povestit Law, pentru The Athletic.

Vardy, 300 de apariții pentru Leicester

În cele din urmă, Vardy a rămas la Leicester și, odată cu trecerea timpului, a devenit unul dintre jucătorii-simbol din perioada modernă a clubului. Oficialii lui Arsenal s-au reorientat rapid și l-au cumpărat pe Lucas Perez de la Deportivo La Coruna, în schimbul a 17 milioane de lire. Transferul s-a dovedit extrem de neinspirat, atacantul reușind să înscrie un singur gol în 11 meciuri din Premier League în sezonul 2016/2017.
Jamie Vardy a ajuns la meciul cu numărul 300 pentru Leicester. În 8 sezoane petrecute pe King Power Stadium, internaționalul englez a marcat 126 de goluri și a oferit 51 de assist-uri.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
Klopp e gata de un transfer genial! Ia de la o rivală un fotbalist de titlu, pe o sumă simbolică
ACUM 12 ORE
Premier League
El e "cel mai dorit" jucător din lume: are deja 6 oferte, urmând a pleca gratis de la clubul actual
25/09/2021 LA 11:55