Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cum ar trebui să arate Premier League la reluare. Prima etapă de după "criza COVID-19"

Cristian Mihală

Actualizat 13/03/2020 la 13:31 GMT+2

Premier League a fost suspendat până pe 3 aprilie, următoarele două runde urmând a fi reprogramate, în condițiile în care criza legată de coronavirus va fi gestionată favorabil. La reluare, vom avea un derby de zile mari, Manchester City - Liverpool.

Sergio Aguero of Manchester City is fouled by Virgil van Dijk of Liverpool during the Premier League match between Manchester City and Liverpool FC at the Etihad Stadium

Credit imagine: Getty Images

În contextul în care Mikel Arteta (tehnicianul lui Arsenal) și Hudson Odoi (mijlocașul ofensiv de bandă al lui Chelsea) au fost depistați cu COVID-19, Premier League a luat azi decizia ca toate partidele din Anglia, indiferent de eșalon, să fie suspendate până pe 3 aprilie.
În măsura în care răspândirea coronavirus o va permite, campionatul se va relua în acel weekend, dar nu cu etapa a 30-a, cea care urma să se desfășoare în acest weekend. Se va merge conform programării inițaile, cu runda 32, urmând să se găsească alte date libere pentru etapele amânate.
Ca atare, punctul de atracție va fi reprezentat de super-derbyul dintre Manchester City și Liverpool, duelul dintre actuala și viitoarea campioană, în măsura în care sezonul se va termina.

Programul etapei 32 din Premier League

Sâmbătă
Aston Villa - Wolves
Arsenal - Norwich
Bournemouth - Newcastle
Brighton - Manchester United
Crystal Palace - Burnley
Watford - Southampton
Sheffield United - Tottenham
Duminică
West Ham - Chelsea
Manchester City - Liverpool
Luni
Everton - Leicester
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo