Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cum l-a privat Ferguson pe Van Nistelrooy de câștigarea unui titlu de golgheter în Premier League

Nicu Savin

Publicat 20/03/2021 la 17:08 GMT+2

Ruud Van Nistelrooy a fost unul dintre cei mai buni atacanți din fotbalul european în anii 2000. Olandezul care a făcut istorie la Manchester United și Real Madrid și-a amintit un episod mai puțin plăcut din sezonul 2001-2002, când Sir Alex Ferguson l-a "pedepsit", privându-l de șansa de a câștiga titlul de golgheter în Premier League.

Rudd Van Nistelrooy și Sir Alex Ferguson

Credit imagine: Getty Images

Ruud Van Nistelrooy a ajuns la Manchester United în 2001, după ce impresionase în Olanda la PSV Eindhoven. Masivul atacant batav s-a adaptat repede în Premier League și a devenit un jucător de bază în echipa lui Sir Alex Ferguson.
Man United a terminat sezonul 2001-2002 pe locul 3, în spatele lui Arsenal și Liverpool, iar marele antrenor scoțian al "diavolilor" a fost foarte supărat pe jucătorii săi. Van Nistelrooy a avut un sezon fantastic, în care a marcat 23 de goluri numai în Premier League și avea șansa de a câștiga titlul de golgheter, dar a fost privat să lupte pentru acest trofeu până în ultima clipă.

Van Nistelrooy: "M-a durut foarte mult la acea vreme"

"L-am admirat foarte mult pe Henry, i-am studiat jocul. Voiam să concurez cu el pentru a-mi crește nivelul jocului. Mă luptam pentru titlul de golgheter în Premier League. Dar în ultimul joc al sezonului, Ferguson a decis să mă lase în afara lotului. Mi-a spus: „Nu vei câștiga titlul de golgheter, fiule, noi nu am câștigat liga”. Nu am fost nici măcar pe bancă. M-a durut foarte mult la acea vreme. Nici nu vă puteți imagina.", a spus Van Nistelrooy în cadrul unui dialog pe Youtube cu fostul său coleg de la United, Rio Ferdinand.
În acel sezon, Van Nistelrooy a rămas cu 23 de goluri în campionat, iar Thierry Henry a ieșit golgheter, francezul având 24 de reușite. Olandezul s-a revanșat însă în sezonul imediat următor, când a înscris 25 de goluri și a câștigat și trofeul pentru cel mai bun marcator, iar United a redevenit campioana Angliei. Van Nistelrooy a cucerit titlul de golgheter și în La Liga, în tricoul lui Real Madrid (2006-2007, 25 de goluri).
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo