Calciomercato susține că AC Milan este clubul care și-l dorește pe fostul campion mondial din 2010. Potrivit jurnaliștilor italieni, oficialii "rossonerilor" au discutat deja cu agenții lui Silva în vederea unui viitor transfer.
De-a lungul celor 10 sezoane petrecute pe Etihad, Silva a reprezentat o piesă extrem de importantă din primul "11" al lui Pep Guardiola, însă vârsta lui înaintată (34 ani) ar putea reprezenta motivul pentru care englezii nu i-au reînnoit contractul. Silva a câștigat 13 trofee în tricoul lui Manchester City, printre care 4 titluri de campioană în Anglia. În sezonul curent, spaniolul a bifat 28 de apariții și a reușit să înscrie 8 goluri.

Silva, noul lider de pe San Siro?

Premier League
Arsenal, cel mai neașteptat transfer! Arteta a confirmat: "Suntem în discuții cu el"
ACUM 5 ORE
David Silva s-ar putea dovedi un jucător exponențial în tricoul Milanului, echipă care în ultima vreme a dus lipsă de fotbaliști cu experiență. De când a venit pe San Siro, Zlatan Ibrahimovic a preluat rolul de lider al grupului, însă odată cu probabila lui plecare din vară, italienii vor căuta un înlocuitor. În condițiile date, Silva pare soluția ideală pentru Milan, care ar putea revitaliza într-o mare măsură jocul echipei.
Forma actuală a Milanului este departe de evoluțiile impresionante din trecut, în care italienii dominau cupele europene. Cu toate acestea, din punct de vedere al numărului de trofee câștigate în Europa, AC Milan este de departe superioară lui Manchester City. De-a lungul istoriei, "rossonerii" au câștigat 7 trofee UEFA Champions League, în timp ce clubul englez nu se poate lăuda cu niciunul.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia
Premier League
"Ce nebunie: am mai multe picioare decât United trofee în ultimii 8 ani". Derapaj pentru Elliott
IERI LA 13:27
Premier League
Cât de orgolios e Ronaldo! Rio Ferdinand a dezvăluit ce mesaj a primit, în direct, de la CR7
IERI LA 11:08