Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#DORdeSPORT. Povestea primului titlu câștigat de Liverpool. Așa arăta fotbalul în 1901

Sebastian Ujica

Actualizat 19/03/2020 la 21:42 GMT+2

În urmă cu 119 ani, FC Liverpool câștiga titlul de campioană pentru prima dată în istorie.

Liverpool 1901

Credit imagine: Twitter

Era aprilie 1901 când FC Liverpool era în fața unui meci crucial. La Birmingham, pe terenul celor de la West Bromwich Albion, echipă deja retrogradată, Liverpool avea nevoie de victorie sau suferea pentru a doua oară în trei ani gustul eșecului. În 1899, Liverpool a pierdut un meci decisiv contra celor de la Aston Villa la un scor neașteptat, 0-5. Iar Villa a devenit campioană.
De data aceasta, nimeni nu a mai putut să o oprească. Meciul a început la ora locală 17.30 iar tot orașul Liverpool aștepta vești despre rezultat. Și a venit titlul mare în ziar: Liverpool e campioană! Urale pe străzi, 60.000 de oameni îndreptându-se spre gară pentru a-i întâmpina pe eroi. La doar 9 ani de la fondarea clubului, echipa lui John Houlding era campioana Angliei.
Era un titlu la care puțini sperau. La începutul anului, echipa era doar pe locul 6, la 3 puncte în spatele liderului Nottingham Forest. Însă un final fantastic de sezon a adus titlul echipei conduse de Tom Watson de pe margine și Alex Raisbeck din teren.

Povestea sezonului

Cei de la Daily Telegraph au făcut rezumatul acelui sezon istoric pentru Liverpool: "După aproape un deceniu de suișuri și coborâșuri între primele divizii, Liverpool a câștigat în sfârșit titlul de campioană. Victoria cu 1-0 în fața deja retrogradatei West Bromwich pe Hawthorns a fost suficientă pentru a-i duce la 2 puncte de Sunderland. Liverpool a avut un start strălucitor de sezon, câștigând primele 3 jocuri.
Dar ieșirile dese din formă au lăsat-o în urma lui Sunderland și, când echipa pierdea pentru a 3-a oară în 4 etape la mijlocul lui februarie cu Bolton, nimeni nu se gândea la titlu. Apoi a venit punctul de cotitură. Au mers pe Roker Park și au câștigat cu 1-0 în fața lui Sunderland, începutul unei serii de 12 meciuri fără înfrângere care le-a adus titlul. Chiar și așa, a fost totul decis la limită.
Sunderland a încheiat stagiunea cu o victorie cu 2-0 pe terenul lui Newcastle, având 2 puncte avans în acel moment. Liverpool a învins-o pe Forest cu 2-0 și a egalat la puncte, însă avea dezavantajul golaverajului. Aveau nevoie doar de un egal în ultimul meci iar West Bromwich a reușit un meci curajos cu care a ținut scorul nul până pe final când Liverpool și-a asigurat titlul".
Cu doar 59 de goluri marcate, Liverpool a reușit să oprească dominația din prima divizie a celor de la Aston Villa. Punctul forte al echipei a fost în apărare, iar starul a fost internaționalul scoțian Alec Raisbeck
Fotbalul se juca în alt sistem în acel moment - la Liverpool, cei mai retrași jucători erau fundașii laterali, în timp ce în centru se aflau 3 jucători care aveau atât rol de fundaș, cât și de mijlocaș. Apoi veneau 2 aripi și 3 atacanți.
Iată echipa de start a lui Liverpool (numărul de meciuri jucate în acel sezon)
  • Portar - Bill Perkins (34),
  • Fundaș dreapta - John Robertson (25), Fundaș stânga - Billy Dunlop (33)
  • Fundași/Mijlocași - Charlie Wilson (25), Alex Raisbeck (31), William Goldie (34),
  • Aripă dreapta - Tom Robertson (34), Aripă stânga - Jack Cox (32)
  • Atacanți - John Walker (29), Sam Raybould (31), Charles Satterthwaite (21)
Liverpool 1901

Momentul decisiv al sezonului

Liverpool începuse bine sezonul, cu o singură înfrângere în primele 11 partide. A venit perioada de iarnă care a părut că va îngropa speranțele fanilor echipei. Au fost 7 înfrângeri în 13 partide, cu doar 3 victorii în acest interval. Inclusiv o înfrângere pe propriul teren în derby-ul Merseyside cu Everton. Un meci disputat în condiții extrem de dificile, aproape să fie oprit din cauza ploii. Terenul era ca o mlaștină iar Everton s-a impus cu 2-1.
Liverpool a fost apoi eliminată din Cupa Angliei de Notts County și se anunța un nou sezon dezamăgitor, mai ales după înfrângerea de la Bolton. Liverpool era pe 8 în clasament, la 9 puncte de lider și venea duelul cu ocupanta locului 2, Sunderland. Puțini oameni aveau speranțe de la acea partidă, însă s-a dovedit startul visului.
Mai erau doar 12 partide rămase de disputat. Iar Liverpool nu avea voie să piardă vreuna și chiar și așa aveau nevoie de ajutor de la alte formații. Și n-au mai pierdut niciun meci. 1-0 pe terenul lui Sunderland, apoi un egal, 2-2, pe terenul lui Preston North End. Până pe 27 aprilie, Liverpool ajunsese pe locul 2 cu o serie de 7 victorii și 3 egaluri. Totuși, nu era suficient. Sunderland avea 2 puncte avans iar Liverpool juca împotriva echipei de pe locul 4. Liverpool trebuia să câștige acel meci și apoi duelul din ultimul meci rămas de disputat.
Anfield a fost plin până la refuz cu 20.000 de oameni în tribune. Vremea era încurajatoare înainte de startul meciul, însă au urmat și câteva "dușuri" pentru fanii din The Kop, peluza pe atunci neacoperită. Forest a rămas în inferioritate după 24 de minute din cauza accidentării lui John PcPherson. Forest n-a putut să facă vreo înlocuire iar Liverpool a profitat după doar un minut.
"Aripile echipei gazdă au plimbat mingea spre poarta celor de la Notts și la momentul oportun a venit șutul puternic al lui Robertson, mingea a lovit bara și a revenit la Cox care a împins-o pe lângă Linacre. Golul lui Liverpool, aclamat până la ecou" descriau acea reușită cei de la Liverpool Echo în 1901. Golul care o ducea pe Liverpool la egalitate cu liderul din campionat. A venit golul de 2-0 al lui Bill Goldie în minutul 62. Iar Liverpool a câștigat și avea nevoie de egal de la partida cu West Brom.
Căpitanul echipei, Raisbeck, și-a adus aminte ulterior conversația pe care a avut-o cu Bill Goldie în trenul care îi ducea către Birmingham. "Era o ocazie monumentală pentru că o vizită pe terenul lui Brum nu era luată în derâdere de nimeni din ligă. Dar pur și simplu trebuia să câștigăm. Toți băieții erau pregătiți. Îmi aduc aminte că i-am spus lui Goldie în tren, crezi că vom reuși? Îmi aduc aminte expresia de pe chipul lui. Dacă eu cred că vom reuși? Desigur că vom reuși!" povestește Raisbeck. Victoria nu a fost facilă pentru Liverpool, doar 1-0. "Nu a fost atât de convingătoare victoria. Cred că la un moment dat auzeam cu ticăie ceasul arbitrului deși era la metri distanță. Dar cred că a durat doar o secundă. Portarul lor a rămas în genunchi când Walker, cu mișcări ca de pisică, s-a ridicat și a trimis mingea dincolo de linie pentru gol iar titlul era al nostru".
Liverpool 1901

Sărbătoare în tot orașul

"Sunt aici, campionii sunt acasă" se auzea la ora 23.00 în gara din Liverpool când trenul care venea de la Birmingham a fost văzut prima dată. 60.000 de oameni așteptau. Mulți veniți direct de la locul de muncă, alții care au făcut schimb de tură pentru a-i vedea pe campioni.
Jucătorii au fost "înghițiți" de masa de oameni. Raisbeck era în centrul tuturor, fanii îi cântau numele și îi solicitau un discurs. A refuzat iar jucătorii și-au continuat călătoria spre celebrul pub Sandon. Petrecerea a ținut până dimineața. Iată cum își aduce aminte acele momente primul căpitan din istoria lui Liverpool care a ridicat trofeul de campion
Ce noapte am avut! Am avut parte de un rămas bun frumos la stația Snowhill cu fanii celor de la West Brom care au avut fair-play și ne-au felicitat pentru câștigarea titlului, însă nu eram pregătiți pentru ce ne aștepta la Liverpool. Cred că erau peste 50-60.000 de oameni în fața gării Central Station și mulțimea se întindea până spre Lime Street
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo