Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#DORdeSPORT Tammy Abraham, surpriza lui Chelsea. Lampard l-a transformat într-o mașină de goluri

Ion Alexandru

Actualizat 23/03/2020 la 15:49 GMT+2

Tammy Abraham s-a transformat dintr-un puști de viitor într-o certitudine pentru Chelsea, dar și pentru naționala Angliei. Abraham este una dintre revelațiile sezonului în Premier League, un jucător care a arătat determinare și răbdare pentru a atinge succesul.

Tammy Abraham, la nouvelle sensation de Chelsea

Credit imagine: Eurosport

Kevin Oghenetega Tamaraebi Bakumo-Abraham s-a născut într-un cartier din sudul Londrei, dintr-un tată nigerian și o mamă din Anglia. Puștiul îndrăgostit de fotbal a ajuns la 8 ani la Chelsea. Acum trăiește visul, este golgheterul echipei de suflet și visează la trofee pe Stamford Bridge și binențeles cu naționala Angliei.
Tammy a avut un sezon de vis, dar aventura sa a început cu adevărat în 2015 când Roman Abramovich a vrut să-l cunoască. Abraham tocmai marcase unul dintre goluri ale lui Chelsea din finala Youth FA Cup, câștigată de Chelsea cu 2-1 în fața lui Manchester City. Cuvintele patronul rus l-au mobilizat pe tânărul Tammy.
O să fii golgheterul echipei și vei ridica multe trofee ca acesta pentru Chelsea. Tu ești viitorul. Ține doar de tine să ajungi acolo unde sperăm cu toții să o faci. Am încredere că talentul și fizicul tău vor fi dublate de inteligență
Abramovich Abraham

Călirea

Întâlnirea cu Abramovich a fost ca un declic pentru Abraham, care a realizat oportunitatea pe care o are. Au urmat împrumutat pe rând la Bristol și Swansea, dar primele semne ale atacantului care este acum s-au văzut în Championship. Sezonmul trecut, Abraham a făcut un parteneriat teribil cu un alt jucător englez de mare viitor, Jack Grealish. Abraham a dat 26 de goluri și 3 pase de gol pentru Aston Villa!
Tammy Abraham

Revenirea

Revenirea la Chelsea a fost mai ușoară pentru că Lampard nu a avut posibilitatea unor transferuri, iar integrarea tinerilor s-a făcut mai ușor. Abraham a avut un debut de sezon fulminant. Golurile sale au venit pe fondul unui joc entuziasmant, iar fanii lui Chelsea și-au dat seamă că nu au nevoie de transferuri de zeci de milioane pentru a găsi înlocuitorul natural al lui Didier Drogba. Cu 7 goluri în primele 5 etape, Abraham a trăit o perioadă magică în finalul lui august 2019 și începutul lunii septembrie. Singura problemă a lui Tammy au fost accidentările. Odată cu ele a venit și ieșirea din ritm, dar această pauză ar putea fi exact de ce avea nevoie puștiul de 22 de ani.
Tammy Abraham

Un nou contract

Tammy Abraham este în acest moment într-o dispută cu șefii lui Chelsea, care nu vor să accepte pretențiile salariale al golgheterului. Abraham vrea un salariu egal cu cel al prietenul său de la Chelsea, Calum Hudson-Odoi, adică 11 milioane de euro pe an. Abraham mai are un frate atacant. Timmy a fost împrumutat de Fulham la Bristol, unde și-a început ascensiunea la profesioniști și Tammy.

A fost chemat de nigerieni, dar a ales Anglia

Președintele Federației Nigeriene a fost la Londra pentru a discuta în 2017 cu Tammy pe care l-a numit "fiul meu". Relațiile s-au răcit după ce Amaju Pinnick a spus la întoarcerea în Nigeria că l-a convins pe Tammy să joace pentru țara tatălui. A fost doar o minciună pe care Abraham a negat-o imediat și a debutat în același an pentru naționala Angliei.
Povestea lui Tammy Abraham este doar la început, iar englezii speră să fii găsit încă un atacant care va marca istoria fotbalului.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo