Capabil de finalizări extraordinare, de la orice înălțime sau orice unghi sau scenariu posibil, precum și dotat cu o tehnică și o primă atingere a balonului ieșită din comun, Fowler nu era doar un marcator foarte bun. Era mult mai mult de atât.
Născut și crescut în Toxteh, în Merseyside, Fowler era un băiat de-al locului, genul de puști parcă predestinat să fie iubit de peluza lui Liverpool. Singura inconveniență era că era fan Everton când era mic. Totuși, a fost clar încă de la începutul carierei sale pe Anfield că Liverpool a dat de un jucător special, impactul a fost unul imediat.
În 1993, Fowler și-a făcut debutul de pe bancă într-un meci din Cupa Ligii cu Fulham. Nu a stat pe gânduri și a marcat chiar la primul său meci. La retur, a jucat ”puțin” mai bine - a marcat de cinci ori. De-a lungul anilor, Cupa Ligii avea să devină terenul său de joacă. Urmau 29 de goluri în 35 de meciuri jucate în această competiției pe care a câștigat-o de două ori cu Liverpool.
Premier League
Zinedine Zidane, marea șansă a lui Solskjaer
ACUM O ORĂ
Primul succes a venit în 1995. Puștiul din Toxteh a marcat golul victoriei atât în tur cât și în returul semifinalei cu Crystal Palace. Colegul său și o altă legendă de pe Anfield, Steve McMananaman a fost eroul finalei reușind o dublă care a adus victoria în fața lui Bolton. La doar 20 de ani, Fowler ridica deasupra capului primul său trofeu ca profesionist. A avut un sezon magnific în care a depășit toate așteptările. Fowler a preluat ștafeta atunci de la Ian Rush și a fost golgheterul echipei cu 31 de goluri în toate competițiile.
Mai mult, a fost desemnat cel mai bun jucător tânăr al sezonului. Un an mai târziu a devenit doar al doilea jucător din istorie, după Ryan Giggs, care a primit acest trofeu două sezoane la rând. De atunci, au mai reușit această performanță Wayne Rooney și Dele Alli.

Hat-trick-ul istoric împotriva lui Arsenal

Peste toate însă domnește un anume moment care a creat legenda lui Fowler pentru toți fanii fotbalului. Momentul în care a marcat trei goluri împotriva lui Arsenal în doar 4 minute și 33 de secunde. Nici nu avea cum să fie altfel: cel mai rapid hat-trick din istorai Premier League.
Arsenal avea la acea vreme cea mai bună apărare din țară, dar nume grele precum Martin Keown, Lee Dixon și Tony Adams au avut parte de cele mai grele cinci minute din cariera lor. Recordul a stat intact timp de 20 de ani și deși a fost depășit de Sadio Mane în 2015, reușita lui Fowler va rămâne mereu impregnată în amintirile fanilor.

Al doilea triumf

Al doilea succes în Cupa Ligii a venit în sezonul ”mini-triplei” din 2000/2001. În penultimul său sezon din prima perioadă petrecută pe Anfield, Fowler a fost fantastic. Bineînțeles că a marcat în finala Cupei Ligii cu Birmingham. Un voleu superb trimis direct la vinclu care a adus deschiderea de scor pentru Liverpool și comentariul deja devenit clasic: Fowler’s hit! Fowler’s goal! Always Robbie Fowler’s competition!”
Mai puțin de trei luni mai târziu, Fowler câștiga cu Liverpool Cupa Angliei și Cupa UEFA în aceeași săptămână, dar existau deja semne că perioada petrecută la Liverpool era spre final. Și la fel cum Fowler i-a luat locul lui Ian Rush, un alt puști își făcea simțită prezența pe Anfield.
https://i.eurosport.com/2013/08/03/1069500.jpg

Finalul

Michael Owen, care începuse ca titular finala Cupei Angliei, a fost eroul meciului reușind o dublă care a învins Arsenal. Patru zile mai târziu, Fowler a fost din nou rezervă pentru final Cupei UEFA împotriva celor de la Deportivo Alaves. Fowler a marcat însă de această dată într-o victorie superbă a lui Liverpool cu 5-4. Fowler a mai jucat apoi doar 17 meciuri în tricoul cormoranilor - nu a acceptat situația și sistemul de rotație preferat de Gerrard Houllier și s-a transferat la Leeds, unde pe parcursul următorilor doi ani a marcat 14 goluri în 31 de meciuri.
La cinci ani de la plecarea de pe Anfield, perioadă în care a trecut și pe la Manchester City, Fowler s-a întors pe Anfield. În cele 18 luni petrecute sub comanda lui Rafa Benitez, englezul a contribuit cu goluri importante, însă ritmul său exploziv din tinerețe dispăruse. În 2006, Fowler a reușit o dublă împotriva celor de la Galatasaray, acestea fiind singurele sale goluri în UEFA Champions League.
https://i.eurosport.com/2015/05/16/1533499.jpg
Nimic nu relatează mai bine emoțiile și sentimentele lui Fowler decât ultimul său meci jucat în tricoul lui Liverpool, în mai 2007, împotriva lui Charlton. A fost căpitan atunci și a fost schimbat în aplauzele unui stadion întreg. Un gol pentru a avea un final perfect nu a venit, dar meciul a fost unul special. Fowler a dezvăluit că pe durata întregii partide, a încercat doar să-și controleze emoțiile și să nu plângă.
Fowler va rămâne mereu în amintirile fanilor fotbalului drept un marcator pur sânge. Se află în acest moment pe locul 7 în clasamentul marcatorilor all time din Premier League, cu 163 de goluri. Niciun jucător nu a marcat mai multe pentru Liverpool decât cele 128 de goluri ale lui Fowler.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
Haos de nedescris la Newcastle! Dwight Gayle a sărit să îl bată pe secundul lui Bruce
ACUM 3 ORE
Premier League
Arsenal, cel mai neașteptat transfer! Arteta a confirmat: "Suntem în discuții cu el"
ACUM 20 ORE