articol de Răzvan Dragomirescu
Ole Gunnar Solskjaer este unul dintre jucătorii care poate fi ridicat la rangul de legendă a clubului Manchester United. Cel mai important moment al carierei de fotbalist este golul marcat din postura de rezervă împotriva lui Bayern în finala Ligii Campionilor, câștigată în 1999. Pe parcursul anilor trecuți, cei de la United au încercat să redreseze clubul, după încheierea epocii fantastice cu Ferguson la cârma echipei. Nume mari, precum Louis van Gaal sau Jose Mourinho nu au convins astfel că s-a ajuns la revenirea norvegianului pe Old Trafford, de data aceasta, din postura de manager.

Solskjaer, Baby Face Assassin

Premier League
United, favorită să-i obțină semnătura unui fotbalist U21 de top! Cum le-a luat fața rivalelor
19/09/2021 LA 05:49
Norvegianul s-a născut la Kristiansund, în 1973. La vârsta de 7 ani, a început fotbalul la clubul local Clausenengen. În umătorii 4 ani petrecuți la club, Ole a avut o ascensiune incredibilă și a reușit să pătrundă până în echipa de seniori a clubului, iar în cele 109 meciuri jucate, a marcat 115 goluri. În anul 1994, semnează cu Molde, echipă care se afla în prima divizie a fotbalului norvegian. A debutat cum nu se putea mai bine, reușind să marcheze o dublă într-o victorie a lui Molde contra lui Brann cu 6-0. Evoluțiile bune în tricoul lui Molde au atras atenția cluburilor din fotbalul mare european. Statistica era de partea lui, 41 de goluri în 54 de partide.
În anul 1996, Everton, Manchester City și Manchester United erau interesate de serviciile norvegianului. Cea care a avut câștig de cauză este United, chiar în anul în care a încercat să îi aducă pe Alan Shearer sau Patrick Kluivert. Pentru diavoli, Ole a fost genul de jucător umil, care demonstra de fiecare dată când era solicitat. Inițiativa și impactul pe care îl avea în momentele cruciale au făcut din el un jucător iubit de fani. Dădea totul pentru echipă, iar, în anul 1998, s-a sacrificat pentru echipă. Scorul era 1-1 cu Newcastle și United nu avea voie să piardă acel meci. După un corner al diavolilor, mingea a ricoșat către poartă, fiind condusă de Rob Lee. Ole l-a urmărit și a oprit faza care putea aduce înfrângerea diavolilor cu un fault dur. După această acțiune a fost eliminat, însă a fost aplaudat de toți fanii, după ce a luat cartonașul roșu.
https://i.eurosport.com/2019/03/15/2544881.jpg
Înainte de uimitorul sezon din 1999, atacantul norvegian a avut o ofertă de la Spurs, însă a ales să rămână la club pentru a-și răta valoarea. Fanii își vor aminti mereu de noaptea din Barcelona anului 1999 sau de cele 4 goluri marcate în doar 12 minute din postura de rezervă contra lui Nottingham Forest, echipă care are în palmares mai multe Cupe ale Campionilor decât titluri în campionatul intern. Poreclit de fani „Baby Face Assassin”, atacantul norvegian a rămas în amintirea suporterilor pentru dăruirea și munca pe care a depus-o la Manchester. În cei 11 ani petrecuți la echipă, a adunat 365 de meciuri, a marcat 127 de goluri și a oferit 50 de pase decisive. S-a aflat la United într-o perioadă de glorie, iar vitrina lui este plină cu trofee. A cucerit 6 titluri în Premier League, 2 FA Cup, 4 Super Cupe ale Angliei și cel mai important trofeu, Liga Campionilor din anul 1999, unde a fost decisiv și a punctat din postura de rezervă. Golul lui din minutul 93 a adus trofeul diavolilor, iar norvegianul a intrat în istoria clubului. Scandinavul deține recordul pentru cele mai multe goluri marcate din postura de rezervă ca jucător al lui United, reușind să puncteze de 28 de ori, dar și pentru cele mai multe goluri marcate din postura de rezervă în Premier League, unde a reușit 17 goluri.
În anul 2007, după o accidentare la genunchi, Solskjær decide că este timpul să se retragă. Pe 4 septembrie 2007, intră pe teren într-un meci contra lui Sunderland pentru a-și lua rămas bun de la fani. La un an distanță de la retragere, mai precis, în anul 2008, a fost organizat, în onoarea lui, un amical contra echipei Espanyol. La acel meci au fost prezenți aproape 70 de mii de fani. Ca de obicei, norvegianul a fost rezervă și a intrat în minutul 68.
https://i.eurosport.com/2019/10/07/2691977.jpg

Ole Gunnar Solskjaer, managerul

După o carieră glorioasă ca jucător, Solskjaer a decis să continue în fotbal ca antrenor. În anul 2008, a devenit antrenorul echipei de juniori a lui United. După experiența acumulată cu echipa de juniori a diavolilor, revine în Norvegia și semnează în 2010 cu Molde.
A refuzat o ofertă de la Aston Villa în anul 2012, iar, doi ani mai târziu, în 2014, semnează cu Cardiff. La doar un an de la plecare, se întoarce la Molde, după un sezon foarte slab, unde a retrogradat cu echipa, terminând pe locul 20.
În anul 2015, revine la Molde și semnează un contract pe 3 ani și jumătate. În toți acești ani, diavolii au încercat să se redreseze cu diverși antrenori. După o primă parte a sezonului 2018-2019 foarte slabă cu Mourinho pe banca echipei, oficialii lui United îl numesc pe Ole antrenor interimar, pe 19 decembrie 2018. Impactul său la echipa s-a văzut imediat. În primul meci cu norvegianul la cârma echipei, United a câștigat împotriva lui Cardiff cu 5-1. Era primul meci în care diavolii marcau 5 goluri de la remiza 5-5 cu West Bromwich Albion din 2013. La doar 30 de zile pe banca diavolilor, Ole a fost numit managerul lunii, după ce a reușit să câștige în Premier League 10 puncte din 12 posibile. Ultimul manager al echipei de pe Old Traford care câștigase acest titlu fusese Ferguson în 2012. Imediat ce a atins recordul de 8 victorii consecutive în toate compețiile, managerul norvegian suferă prima înfrângere acasă, cu 0-2 contra lui PSG. În retur cu Ole specialist în meciuri câștigate în prelungiri, United a izbutit calificarea în sferturi după un gol marcat din penalty de Rashford în minutul 94. Aventura norvegianului în Champions League a luat sfârșit în sferturi, unde a întâlnit-o Barcelona cu un Messi mult prea puternic pentru ei. Pogba a fost un mare susținător al lui Solskjaer, la început.
De când a venit la echipă, totul s-a schimbat și lucurile se desfășoară ca pe vremea lui Sir Alex Ferguson
Până pe 28 martie 2019, norvegianul a câștigat 14 meciuri din cele 19 disputate și a fost numit în funcția de manager permanent la Manchester United. Următoarea parte a sezonului nu a fost la fel de bună pentru el. Manchester United a pierdut multe puncte cu echipe mici și nu a reușit să termine în top 4 pentru a putea juca în Champions League. Ole a încheiat sezonul cu United pe poziția a șasea, dar a fost lăsat manager și pentru acest sezon.
https://i.eurosport.com/2019/10/16/2697322.jpg

Un nou sezon, noi încercări

Actualul sezon a început perfect pentru fostul atacant norvegian! 4-0 cu Chelsea și părea că totul va merge bine pentru United. Evoluțiile diavolilor au început să fluctueze. În prima jumătate a sezonului actual, echipa condusă de Ole părea capabilă să câștige cu oricine, dar și să piardă cu oricine. United este pe poziția a cincea, la 5 puncte în spatele lui Chelsea, iar, în Europa League, competiție în care este una din favorite la câștigarea trofeului, s-a calificat fără emoții în primăvară.
Norvegianul încearcă o reconstrucție la echipă. Solskjaer a făcut loc în primul 11 pentru mulți jucători tineri, precum James sau Greenwood. Conducerea, colectivul și suporterii îl susțin în continuare, iar, probabil că, la finalul sezonului, americanii care bagă bani la UNited vor trage linie și vor vedea dacă merită să fie lăsat să continue în funcția de manager al diavolilor.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, din cauza refuzului Telekom de a continua parteneriatul cu noi. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
"O ia personal și va arăta ce poate face!" Reacția lui Solskjaer despre criticile aduse lui Ronaldo
30/08/2021 LA 14:09
Fotbal
Ce variante are United pentru a-l înlocui pe Pogba! Una dintre țintele englezilor, OUT de pe piață
21/08/2021 LA 06:40