Eurosport
Operația lui Andre Gomes a decurs fără probleme. Portughezul își va reveni complet
De
Publicat 04/11/2019 la 16:17 GMT+2
Operația lui Andre Gomes a decurs fără probleme, a anunțat Everton.
Andre Gomes of Everton looks dejected during the Premier League match between Everton FC and Tottenham Hotspur at Goodison Park
Credit imagine: Getty Images
Clubul a precizat că procedura a decurs foarte bine iar mijlocașul își va reveni în totalitate. Gomes își va continua reabilitarea în spital pentru ca apoi să continue procedurile la baza de antrenamente Finch Farm a lui Everton.
Everton a informat: ”Din partea lui Andre, clubul dorește să mulțumească tuturor suporterilor lui Everton dar și familiei fotbalului în general pentru toate mesajele de susținere pe care le-am primit”.
Portughezul a suferit o fractură cu dislocare la gleznă după intrarea lui Son Heung-min în timpul meciului încheiat la egalitate (1-1) pe Goodison Park.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2019/11/04/2710067-56023370-2560-1440.jpg)
gomes
Credit imagine: Getty Images
Everton a publicat duminică un comunicat pe site-ul propriu în care este precizat: ”Everton confirmă că Andre Gomes va fi operat mâine (luni) după ce a suferit o accidentare la gleznă în meciul cu Tottenham Hotspur”.
”Internaționalul portughez a fost transportat la spitalul Aintree cu ambulanță, membrii staff-ului medical de la Everton fiind alături de el. După mai multe teste la spital, s-a confirmat că el a suferit o fractură cu dislocare la glezna dreaptă. Clubul va veni cu noi informații când vor fi disponibile”, se arată în comunicat.
Premier League este transmis în exclusivitate în România de Eurosport. Emisiunea Premier League Show, produsă de către Eurosport România, are loc în fiecare sâmbătă și duminică înaintea partidelor din Premier League.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo