Getty Images

"Fanii lui Liverpool mă vor critica". Rio Ferdinand, despre încheierea sezonului din Premier League

"Fanii lui Liverpool mă vor critica". Rio Ferdinand, despre încheierea sezonului din Premier League

23/03/2020 la 21:13Actualizare 23/03/2020 la 21:16

Rio Ferdinand își susține puternic propria opinie și consideră că sezonul curent din Premier League ar trebui oprit și declarat nul, chiar dacă asta ar însemna ca Liverpool să piardă titlul pe care nu l-a mai câștigat de 30 de ani.

Pandemia de coronavirus a suspendat majoritatea campionatelor. În urma ultimelor ședințe, organizatorii Premier League au decis ca actuala stagiune să fie amânată până pe 30 aprilie. Totuși, perioada de suspendare s-ar putea prelungi până în iunie, în cazul în care situația de la nivelul Europei nu se îmbunătățește, din perspectiva numărului de cazuri confirmate cu Covid-19.

În mediul online s-au format deja 2 tabere, referitoarea la viitorul sezonului din Premier League: una care consideră că sezonul ar trebui reluat după încheierea pandemiei și alta care susține că ar trebui anulat definitiv și declarat nul.

Din a doua categorie face parte și Rio Ferdinand, care și-a exprimat opinia cu argumente puternice, pe contul oficial de Instagram,

"Cred că sezonul curent din Premier League ar trebui să fie declarat nul. Știu că vor exista mulți fani Liverpool care îmi vor spune 'Rio, spui asta doar pentru că ești fan Manchester United'. Nu este vorba despre asta, ci despre faptul că nu văd cum ar putea fi încheiat sezonul fără să fie afectați oamenii. Este foarte simplu.", a declarat Ferdinand.

Former Manchester United defender Rio Ferdinand

Ferdinand, împotriva meciurilor fără spectatori

Ferdinand și-a exprimat părerea și despre varianta unei posibile continuări a sezonului cu porțile închise. Fostul fundaș consideră că această soluție ar fi ineficientă, la fel ca în situația în care s-ar juca cu spectatori.

"Chiar dacă meciurile se vor desfășura fără spectatori, tot vor exista jucători pe teren. Sau jucătorii nu fac parte din societate? Există riscul ca aceștia să se îmbolnăvească sau să răspândească virusul. Nu mi se pare deloc corect. Pe lângă fotbaliști, pe stadioane vor exista și alte persoane, precum oamenii de la pază. Așadar, riscurile ar exista chiar și cu 'porțile închise'.", a mai adăugat fostul internațional.

Liverpool siegte mit 2:1 gegen Bournemouth

Ferdinand: "Trebuie să lăsăm deoparte fotbalul"

În același timp, Ferdinand a dezvăluit că ar trebui să înceteze toate discuțiile legate de câștigarea trofeului și lupta pentru evitarea retrogradării. Fostul jucător al lui United consideră că această situație este despre viață și moarte, mult mai presus decât fotbalul.

"În prezent, trebuie să încetăm cu replici de tipul 'Vom câștiga trofeul' sau 'Nu vom promova'. Trebuie să lăsăm deoparte lucrurile de acest fel. Vorbim despre o situtație de viață și moarte. Vorbim despre societate, iar fotbalul nu reprezintă o chestiune serioasă în acest caz.

Cu toții iubim fotbalul. Și eu îl iubesc, dar este o situație de viață și moarte. Acum trebuie să punem sănătatea oamenilor în prim-plan. Cred că asta este soluția potrivită: să începem campionatul de 0. Odată ce va trece această perioadă, vom putea să o luăm de la capăt.", a încheiat Ferdinand.

Cu 9 etape rămase din sezonul curent, Liverpool este lider autoritar, cu un avans de 25 de puncte față de urmăritoarea Manchester City. În condițiile date, formația lui Jurgen Klopp ar mai avea nevoie de 6 puncte pentru a-și asigura primul titlu din Premier League, după o pauză de 30 de ani.

Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.