Manchester City a învins cu 3-0 pe Arsenal într-un Etihad Stadium aproape gol din cauza pandemiei de coronavirus. Pentru a nu se juca în liniște completă, Sky Sports, televiziunea care a transmis meciul în Marea Britanie a urmat modelul din Germania și Spania și a adăugat în mod artificial zgomot de fundal.
Astfel, pe tot parcursul meciului deși tribunele erau goale, cântecele clasice ale englezilor din tribune au putut fi auzite destul de clar. Însă această măsură nu a mulțumit pe toată lumea. Sau mai bine spus, modul în care a fost implementată.
Cum Manchester City a jucat acasă, fanii ”cetățenilor” au considerat că galeria lor era cea care ar fi trebuit să domine fundalul. Însă ei consideră că s-au auzit mai multe cântece ale celor de la Arsenal pe transmisiune.
Premier League
Klopp e gata de un transfer genial! Ia de la o rivală un fotbalist de titlu, pe o sumă simbolică
ACUM 11 ORE
”Ce mizerie din partea Sky, pun doar cântecele de la Arsenal”, a afirmat un fan pe Twitter. ”De ce sunt mai multe cântece de la Arsenal decât de la City”, a precizat altul. Un al treilea a scris: ”Oare au hack-uit camera de sunet cei de la Arsenal? De ce sunt numai cântecele lor?”. Și fanii lui Arsenal au observat acest lucru și s-au folosit de situație pentru a-și lua adversarii peste picior.
”Se pot auzi numai cântece de la Arsenal - sunetele astea sunt corecte”, a afirmat unul. ”Sky trebuie să folosească numai de la Arsenal pentru că nu au găsit cântece de la City”, a transmis un alt tunar, în timp ce un al treilea a afirmat: ”Sunetul de fundal este realist pentru că aud numai cântece de la Arsenal”.
https://i.eurosport.com/2020/06/18/2834889.jpg
Premier League
El e "cel mai dorit" jucător din lume: are deja 6 oferte, urmând a pleca gratis de la clubul actual
25/09/2021 LA 11:55
Premier League
Moment fabulos cu Sir Alex: "A luat-o razna la telefon, înjura și urla. Știți ce a făcut mama?"
25/09/2021 LA 09:31