articol scris de Nicu Alexandru Savin
Mulți specialiști din lumea fotbalului consideră că prin decizia de astăzi s-a creat un precedent periculos, iar fair-play-ul financiar nu mai are nici un viitor în fotbalul european.
Bineînțeles, Guardiola și jucătorii săi au răsuflat ușurați după hotărârea celor de la TAS, însă fanii adversarelor ”cetățenilor” din campionat sunt extrem de supărați și au umplut rețelele de socializare de reacții dure. Cei mai nemulțumiți de această decizie sunt evident fanii marii rivale locale, Manchester United, dar și cei ai lui Chelsea sau Leicester, echipe care ar fi avut o misiune mai ușoară în a ajunge în Champions League, dacă decizia de suspendare ar fi fost menținută.
Premier League
Guardiola a elogiat un jucător de la Manchester City: "Este cel mai bun jucător din Premier League"
02/12/2021 LA 16:02

Reacții dure ale suporterilor pe internet

”Nu e nici o surpriză că Manchester City nu a fost interzisă (în cupele europene). Uefa este la fel de înșelătoare ca și clubul.”, a scris un suporter de la rivala Man United pe Twitter.
Fanii consideră că prin această decizie, regula fair-play-ului financiar și-a pierdut orice rost și că pe viitor echipele bogate sunt libere să recurcă la acțiuni care să o încalce, fără a fi sancționate foarte aspru: ”RIP FFP! Ai trăit și ai murit, fără să faci nimic semnificativ”, a scris un alt fan pe Twitter.
”FFP este cel mai inutil lucru din fotbal. Alături de oficialii VAR”, a subliniat un alt fan atacând totodată și arbitrajul video.
https://i.eurosport.com/2015/03/12/1434123.jpg
Evident, decizia de la Loussane i-a făcut fericiți pe fanii echipei lui Guardiola, care nu au ezitat să-și manifeste bucuria în mediul online. Unul dintre ei chiar a sugerat că este momentul potrivit pentru a se încerca transferul lui Messi pe Ettihad: ”Acum că interdicția lui Manchester City a fost anulată, este timpul să activăm Proiectul Messi”.

Fair play-ul financiar merge mai departe

În ciuda criticilor vehemente privind această decizie și a insunuărilor conform cărora fair-play-ul financiar nu mai are nici un viitor, reprezentanții Uefa au declarat că acesta merge mai departe.
”Uefa ia notă de decizia luată de Curtea de Arbitraj pentru Sport de reducere a sancțiunii aplicate echipei Manchester City FC de către organismul independent de control financiar a cluburilor pentru presupuse încălcări ale reglementărilor Uefa Club privind licențiere și fair play. Uefa observă că TAS a constatat că nu există suficiente dovezi concludente pentru a susține toate concluziile CFCB în acest caz specific și că multe dintre presupusele încălcări au fost prescrise din cauza perioadei de cinci ani prevăzută în reglementările Uefa.”, a fost primul comunicat emis de forul european după decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv.
Premier League
Planul lui Newcastle, dezvăluit! Suma uriașă pe care o vor cheltui șeicii în perioada de mercato
02/12/2021 LA 11:08
Premier League
Everton - Liverpool, meci de totul sau nimic pentru Rafa Benitez. Situaţia incredibilă în care este
30/11/2021 LA 11:55