Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Final dramatic în Premier League! Chelsea prinde Liga deși pierde. Meci horror pentru Leicester

Cristian Mihală

Actualizat 24/05/2021 la 00:12 GMT+3

Final de sezon în Premier League, cel mai puternic campionat din lume. Chelsea și-a asigurat dramatic locul de Champions League. Trupa lui Tuchel merge în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume alături de City și United - ocupantele primelor două locuri -, dar și de Liverpool.

Timo Werner (rechts) und der FC Chelsea sind trotz der Niederlage bei Aston Villa für die Champions League qualifiziert

Credit imagine: Getty Images

Chelsea a intrat într-o adevărată criză în luna mai, după ce, de la venirea lui Tuchel, impresionase, mai ales defensiv. Ultimele două săptămâni au fost de coșmar, însă, pentru albaștri: înfrângere cu Arsenal, eșec cu City, în finala Cupei (contra lui Leicester) și acum înfrângere pe terenul lui Aston Villa.
Insuccesul de azi, de la Birmingham, scor 2-1 pentru Grealish&Co, a venit în contextul în care Chelsea era mare favorită la locul 3. Ea trebuia să obțină același rezultat cu Leicester, astfel încât să se califice pentru stagiunea viitoare de Liga Campionilor. S-a întâmplat așa, dar după 90 de minute nebune; chiar dacă Liverpool s-a impus, 2-0 cu Palace, Leicester a pierdut dramatic poziția în top 4. Deși a condus cu 2-1, formația lui Brendan Rodgers a cedat, într-un final, cu 2-4 disputa cu Spurs. Disputa de pe King Power Stadium a fost una teribilă, în sensul în care "vulpile" nu și-au asigurat locul de Champions League, dar și-au marcat un autogol, iar la golul de 2-3 au cerut henț la Kane. Vârful londonezilor și-a asigurat titlul de golgheter: aflat poate la ultimul meci pentru Spurs, Kane a punctat în prima repriză și a câștigat duelul de la distanță cu Salah (cei doi erau la egalitate în fruntea clasamentului marcatorilor, înainte de runda 38).

City, evoluție de campioană! Aguero show în ultima etapă de Premier League

Dacă United și-a odihnit majoritatea titularilor în perspectiva finalei Europa League (a învins, 2-1, pe terenul lui Wolves), Guardiola a folosit în mare echipa tip în duelul cu Everton (5-0). După ce în rundele precedente Pep și-a permis să își odihnească piesele grele, azi a vrut o repetiție generală pentru finala Ligii Campionilor, de sâmbăta viitoare.
Kevin De Bruyne a revenit după accidentare și a reușit un gol și un assist. O reușită a bifat și Phil Foden, care a ajuns astfel la a 26-a contribuție a sezonului la un gol al lui City (16 goluri și 10 asissturi). Doar De Bruyne, care a fost implicat în 28 de reușite a avut cifre mai bune decât tânărul de 20 de ani.
Aguero și-a luat adio de la Manchester City cu o dublă. Intrat pe final, Kun a reușit să înscrie de două ori, ajungând la 184 de reușite în tricoul lui City. Niciun jucător din istoria Premier League nu a înscris mai multe goluri pentru un singur club.
De notat și faptul că Arsenal a terminat cu capul sus un sezon mediocru. Împotriva unei echipe incomode, Brighton, care venea după succesul cu City, Pepe a ieșit la rampă și a reușit o dublă. E pentru prima oară de când cel mai scump transfer din istoria lui Arsenal marchează în trei etape la rând.
"Tunarii" au terminat sezonul pe locul 8 și nu s-au calificat nici pentru Europa Conference League, unde ajunge Spurs.
Concluzia sezonului 2020-2021 de Premier League? Manchester City e campioană și, alături de United, Liverpool și Chelsea merge în Liga Campionilor. Leicester și West Ham se califică în Europa League, în timp ce Tottenham se va duce în Conference League. Au retrogradat Fulham, WBA și Sheffield United.

Rezultatele de azi din Premier League

  • Arsenal - Brighton 2-0
  • Aston Villa - Chelsea 2-1
  • Fulham - Newcastle 0-2
  • Leeds - WBA 3-1
  • Leicester - Tottenham 2-4
  • Liverpool - Palace 2-0
  • Manchester City - Everton 5-0
  • Sheffield United - Burnley 1-0
  • West Ham - Southampton 3-0
  • Wolves - Manchester United 1-2
Clasamentul final în Premier League
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo