Finala Cupei Angliei s-ar putea amână până în luna octombrie! Este una dintre temele atinse de Federația din Anglia după ce ieri s-au luat măsuri fără precedent în fotbalul englez din cauza pandemiei de coronavirus.
The FA a decis anularea sezonului în curs pentru ultimele divizii din fotbalul englez, de la a 7-a în jos, însă nu se dorește ca FA Cup să fie oprită în condițiile în care s-a ajuns deja la faza sferturilor.
Însă păstrarea Cupei Angliei în calendar poate amâna deznodământul competiției cu luni bune, finala urmând să se joace în toamnă deoarece datele disponibile vor fi folosite pentru meciurile din Premier League.
Fotbal
Charlie Patino, cel mai bun tânăr din istoria Academiei lui Arsenal, gata de debut!
ACUM 9 ORE
Leicester - Chelsea, Newcastle - Man City, Arsenal - Sheffield United și Norwich - Man United sunt partidele din sferturi iar meciurile ar putea să se dispute cu porțile închise, la fel ca în cazul meciurilor de Premier League.
Joi, pe 3 aprilie, urmează să aibă loc o nouă întâlnire între Federație și cluburile din Premier League pentru a se discuta metode prin care actualul sezon să fie dus la bun sfârșit. De asemenea va avea loc o întâlnire a EFL (diviziile 2-4 din Anglia) iar așteptările sunt ca suspendarea sezonului să fie prelungită față de 30 aprilie cât este în prezent. În continuare, speranțele sunt ca sezonul să fie reluat pe 1 iunie când se crede că această criză va fi dincolo de apogeu.
Conform Mirror, jucătorii și-au exprimat îngrijorarea legată de disputarea meciurilor chiar și fără suporteri în tribune. O variantă propusă este ca jucătorii să fie în carantină la hoteluri între partide când sezonul va fi reluat astfel încât să-și poată proteja familiile.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
Două cluburi tari au pus ochii pe Bukayo Saka! Unde e dorit și cât vrea Arsenal în schimbul lui
ACUM 12 ORE
Premier League
Nici Van Dijk, nici Ruben Dias. Rio Ferdinand a numit cel mai bun fundaș central din Premier League
ACUM 13 ORE