Articol scris de Romeo Ene
Pregătirea partidei care va avea loc astăzi, la ora 21:00 (Eurosport 1), a fost afectată de acest focar. Meciul nu va fi amânat, asta deşi clubul a confirmat faptul că există cazuri de COVID în rândul antrenorilor echipei. Până în acest moment nu este cunoscută identitatea membrilor din staff-ul echipei care au contractat virusul.

OLE GUNNAR SOLSKJAER VA FI AJUTAT DE 2 ANTRENORI PENTRU MECIUL CU NEWCASTLE

Premier League
Unde ar putea ajunge Pogba după ce își încheie contractul cu United! Anunțul lui Mino Raiola
ACUM 9 ORE
Nicky Butt și Mark Dempsey vor sta pe bancă, alături de Solskjaer pentru meciul cu Newcastle din cauza focarului. Potrivit unei declaraţii de presă a clubului : ''Nicky Butt și Mark Dempsey vor sta pe bancă, alături de Ole Gunnar Solskjaer, în această seară, din cauza faptului că unii dintre antrenorii echipei trebuie să intre în izolare.''
The Mirror precizează faptul că cel puţin 3 antrenori au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus.
https://i.eurosport.com/2019/07/22/2643484.jpg

POZITIVI ÎNCĂ DE SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ

Potrivit Dailymail, cei implicaţi au fost testaţi pozitiv încă de săptămâna trecută şi nu au făcut deplasarea în Spania pentru meciul cu Real Sociedad, din turul şaisprezecimilor Europa League.
Fostul jucător al lui United, Nicky Butt, face parte din staff-ul lui Solskjaer, fiind cel care face legătura între echipa de tineret a ''diavolilor roşii'' şi echipa mare. Dempsey, celălalt antrenor care va sta pe bancă la meciul cu Newcastle, reprezintă un om-cheie pentru Solskjaer, lucrând cu el atât la Molde, cât şi la Cardiff.

JUCĂTORII NU AU FOST AFECTAŢI DE FOCAR

Mike Phelan, Michael Carrick, Kieran McKenna și Darren Fletcher nu vor sta pe banca lui United la meciul cu Newcastle. Cu toate acestea, nu se ştie dacă unul dintre ei a contractat virusul. Este posibil ca numele membrului staff-ului pozitiv, dar şi izolat să nu fie dezvăluit din motive de confidenţialitate medicală. Totuşi, niciun jucător al ''diavolilor roşii'' nu a fost afectat de focar, astfel, Solskjaer, în afară de jucătorii accidentaţi, poate forma un prim 11 competitiv pentru meciul cu Newcastle.
Înaintea partidei cu Newcastle din această seară, de la ora 21:00, Manchester United se află pe poziţia a doua, la 10 puncte în spatele liderului Manchester City, care pare favorită la câştigarea Premier League în acest sezon. Trupa antrenată de Solskjaer are 6 meciuri consecutive fără înfrângere.
În ciuda faptului că distanţa faţă de City este mare, norvegianul îndeamnă la luptă: ''Fiecare joc din Premier League este dificil. Diferenţa se poate face prin calitatea jucătorilor, dar contează foarte mult şi atitudinea acestora. Trebuie să alergăm mai mult decât ei, să ne dorim mai mult. Avem jucători de calitate şi sunt convins că putem fructifica şansele pe care le vom avea.'', a declarat antrenorul echipei într-o conferinţă de presă.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
https://i.eurosport.com/2021/02/19/2998270.jpg
Premier League
Guardiola, enervat pe o parte a fanilor lui City: "Mi se pun vorbe în gură"
IERI LA 13:20
Premier League
Carragher nu crede în Ronaldo la United: "Creează tot atâtea probleme câte rezolvă"
IERI LA 12:31