Aventura lui Gareth Bale la Real Madrid s-a încheiat, iar galezul va evolua în acest sezon sub formă de împrumut la Tottenham, echipa de la care a fost luat de madrileni în 2013, pentru 100 de milioane de €.

Chiar dacă pentru unii acesta este un pas înapoi în carieră, Bale spune că nu are nici un fel de regret pentru alegerea făcută: "Așa cum am spus, nu regret nimic din ceea ce am făcut, orice ar fi spus altcineva. Este problema lor. Știu părerea mea despre mine și familia mea și doar asta contează."

Fotbal
Unul dintre motivele rupturii dintre Bale și Real Madrid! Cum i-a enervat galezul pe șefii Realului
18/10/2020 LA 14:16

În ciuda faptului că a jucat un rol cheie în câștigarea celor patru titluri din Champions League, Bale a căzut în dizgrațiile lui Zinedine Zidane și a bifat doar 20 de apariții în sezonul trecut. Jucătorul de 31 de ani a îndurat, de asemenea, o relație tensionată cu mass-media spaniolă, care a fost extrem de critică față de el, în special spre sfârșitul aventurii sale la Madrid.

Bale a admis în interviul acordat că a trecut și prin momente mai puțin plăcute la Real, dar că a învățat să facă față presiunii: "Evident, am mers într-o altă țară, altă cultură. A trebuit să cresc ca persoană, nu doar ca fotbalist. Evident, am fost în situații de presiune imensă. Am fost fluierat de oameni pe teren, dar am învățat să fac față acelor lucruri, să nu pun la suflet și pur și simplu să continui fără să le iau în serios."

https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg):focal(1547x579:1549x577)/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/09/19/2890093.jpg

Gareth Bale, nerăbdător să joace din nou pentru Tottenham

Galezul a declarat că Tottenham e un club mai bun față de cel pe care el l-a lăsat în urmă acum 7 ani și speră că își poate aduce aportul la creșterea performanței londonezilor: "Avem o echipă foarte bună acum. Desigur, de când am plecat au progresat enorm, au ajuns în finala Champions League, au un stadion nou și se descurcă mai bine în Premier League de la an la an. Așadar, vreau doar să contribui la acest progres, să aduc un plus echipei și să continuăm pe direcția bună."

Revenirea lui Bale pe teren pentru Tottenham se va amâna, galezul fiind în recuperare după o accidentare suferită la echipa națională într-un meci din Liga Națiunilor, dar galezul se declară nerăbdător să joace și regretă că fanii nu vor fi prezenți pe stadion la revenirea sa: "Vreau doar să joc, să îmbrac din nou tricoul lui Tottenham. Evident, este dezamăgitor faptul că fanii nu vor fi acolo pe stadion pentru primul meu meci, deoarece simt că atmosfera ar fi fost incredibilă, dar aștept cu nerăbdare să joc fotbal, să ajut echipa și sper că vom avea parte de un sezon grozav împreună."

Tottenham și-a revenit după începutul modest de sezon, obținând o victorie categorică pe terenul lui Southampton. În etapa a 3-a, echipa lui Mourinho va primi duminică pe propriul teren vizita celor de la Newcastle, iar apoi pe 1 octombrie va juca în play-off-ul din Europa League cu israelienii de la Maccabi Haifa.

Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.

https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg):focal(1000x684:1002x682)/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/09/23/2892420.jpg
Fotbal
Zidane, răspuns de clasă: "Vreau să îi transmit lui Bale doar atât"
26/09/2020 LA 09:47
Premier League
Mourinho, lovitură după lovitură pe piaţa transferurilor. Spurs, negocieri pentru Milan Skriniar
23/09/2020 LA 07:04