Kun Aguero a semnat cu Barcelona, ajungând pe Camp Nou din postura de jucător liber de contract. Gabriel Jesus a avut prestații modeste în ultimul sezon, astfel că City vrea neapărat să transfere un atacant în această vară. În stagiunea precedentă, "cetățenii" s-au descurcat impecabil fără vârf clasic, dar stafful tehnic pare că nu va dori să mai meargă pe aceeași linie în stagiunea 2021-2022.
Marele pariu al lui Pep e Harry Kane, golgheterul campionatului englez, care și-a exprimat clar dorința de a pleca de la Spurs la un club unde să aibă șanse să câștige trofee. Oficialii de pe Etihad au înaintat deja o ofertă, de 100 de milioane de euro, dar Daniel Levy cere aproape dublu: 180 de milioane de euro. Sosit de la Juventus în această vară, Fabio Paratici, și-a exprimat și el dorința de a-l avea pe vârful care a dus Anglia în semifinalele Euro în continuare, la Tottenham.
Liga
Joao Felix, eliminat după ce l-a insultat pe arbitru! Reacția lui Simeone după gestul portughezului
ACUM 5 ORE

City se reorientează către Griezmann

City știe cât de greu se negociază cu Tottenham și, deși Kane rămâne o prioritate, e pregătită să primească un răspuns final negativ.
Ca atare, "cetățenii" au o variantă de back-up: Antoine Griezmann, de la Barcelona. Fostul golgheter al lui Atletico Madrid nu a dat nici pe departe randamentul așteptat pe Camp Nou, iar clubul blaugrana e în mare criză financiară, motiv pentru care a apelat doar la transferurile de jucători liberi de contract, în această vară.
Sunt șanse bune să se ajungă la un acord, notează Mundo Deportivo, care anunță că, pe lângă o sumă de bani, englezii îi oferă Barcelonei oportunitatea să își aleagă și un fotbalist la schimb. Este vorba de Laporte, Bernardo Silva și Joao Cancelo. Dacă primul nu a fost extrem de utilizat de Guardiola în ultimul sezon, ceilalți doi fotbaliști au reprezentat piese de bază în angrenajul campioanei Angliei.
Ajuns la 30 de ani, Griezmann a reușit doar 22 de reușite în 71 de partide pentru Barcelona. Un randament mult mai slab decât sub comanda lui Diego Simeone: la Atletico Madrid a avut o rată de un gol la două meciuri (94 de reușite în 180 partide).
Premier League
Guardiola, tranșant după ce City a remizat acasă cu Southampton: "Din acest motiv nu am câștigat"
ACUM 7 ORE
Premier League
Manchester City nu a renunțat de tot la Harry Kane! Ce plan ar avea oficialii de pe Etihad
ACUM 14 ORE