Campion cu "cetățenii" de două ori consecutiv, în 2017/2018 și 2018/2019, spaniolul este considerat deja unul dintre cei mai buni antrenori din istoria fotbalului. Chiar dacă performanțele sale din ultimul timp sunt strict legate de campionatul Angliei, nu trebuie uitată nici perioada sa de glorie de pe banca Barcelonei.
Cu siguranță, mulți suporteri catalani îl vor aprecia veșnic pe Pep pentru cele două trofee Champions League obținute și pentru stilul de joc revoluționar tiki-taka, care încă se observă la meciurile lui Messi și ale colegilor săi. Unul dintre oamenii care n-au șters cu buretele perioada lui Guardiola este chiar președintele Josep Bartomeu, chiar a declarat recent că Barca va reprezenta întotdeauna o opțiune pentru tehnicianul de 48 de ani.
"Pep a fost cel care a hotărât să plece de pe Camp Nou, în urmă cu 7 ani. În orice caz, ușa Barcelonei va fi întotdeauna deschisă pentru el. Este decizia lui dacă va reveni sau nu.", a spus Bartomeu pentru La Repubblica.
Liga
"Ce Barcelona e asta?". Koeman, AMR 3 zile! Spaniolii anunță că soarta olandezului e pecetluită
ACUM 38 MINUTE
https://i.eurosport.com/2019/12/10/2733510.jpg
Guardiola, care a și jucat timp de 10 ani pentru Barcelona, are contract cu Manchester City până în 2021. Interesant este că, în cariera sa, managerul spaniol n-a antrenat o echipă mai mult de 4 sezoane, iar acest lucru ar înseamna că sezonul 2019/2020 ar putea fi ultimul pe Etihad Stadium.
Chiar dacă formația catalană l-ar primi oricând cu brațele deschise pe fostul său tehnician, Guardiola nu se gândește încă la o plecare de la campioana din Premier League:
"Mă simt foarte comfortabil la City. Viitorul meu aici depinde de rezultatele viitoare și vom vedea ce se întâmplă din sezonul următor. Personal, mă gândesc să rămân la echipă. Până când va expira colaborarea mea, îmi doresc să văd o atitudine bună din partea jucătorilor, așa cum m-am obișnuit în ultimii ani.", a fost mesajul lui Guardiola.
Guardiola a antrenat-o pe Barcelona timp de trei sezoane, perioadă în care a cucerit 14 trofee, printre care 3 titluri de campioană a Spaniei și 2 UEFA Champions League. În afară de Manchester City, spaniolul a mai pregătit-o și pe Bayern Munchen, între 2013 și 2016, timp în care a câștigat de fiecare dată campionatul.
Premier League
United face din Pogba al doilea cel mai bine plătit jucător din istoria Premier League
ACUM 5 ORE
Liga
5 antrenori care i-ar putea lua locul lui Koeman la Barcelona în cazul unui eșec cu Granada
19/09/2021 LA 08:12