Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Guardiola, atacat dur de un fost jucător: "Pep m-a ucis! M-a judecat după 2 meciuri amicale"

Nicu Savin

Actualizat 24/02/2021 la 16:17 GMT+2

Pep Guardiola este unul dintre cei mai mari antrenori din lume. Ibericul este apreciat de majoritatea fotbaliștilor cu care s-a intersectat de-a lungul carierei, dar există și excepții, iar un fost fotbalist a declarat că managerul lui City nu l-a tratat corect.

Pep Guardiola hofft auf Stärkung der nationalen Ligen

Credit imagine: SID

Nu toți jucătorii care au lucrat cu Pep Guardiola au numai cuvinte de laudă pentru antrenorul spaniol. Sunt binecunoscute părerile lui Ibrahimovic despre Guardiola, dar acum un alt fost jucător al acestuia a făcut o serie de declarații controversate.
Este vorba despre spaniolul Angelino, care a fost cumpărat definitiv de RB Leipzig de la Manchester City, după ce inițial fusese împrumutat până a finalul acestui sezon. Fundașul stânga nu a fost inclus în planurile lui Guardiola la City, dar acesta consideră că nu a primit destule șanse pentru a-și arăta valoarea din partea fostului său antrenor
"Pep m-a ucis pe mine și încrederea mea de sine. După revenirea mea de la Eindhoven (n.r. a fost împrumutat de City la PSG în sezonul 2019-2020) el mă judecase deja după 2 meciuri amicale și apoi nu mi-a mai dat nicio șansă. Așa că mă bucur că am ajuns la Leipzig și că sunt parte integrantă a clubului.", a spus Angelino, citat de bild.de.
Angelino im Dezember 2020

Angelino l-a comparat cu Guardiola cu Nagelsmann

Angelino a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Leipzig în a 2-a parte a sezonului trecut, dar și în această stagiune. Spaniolul este titular incontestabil la formația germană, în acest sezon el marcând 8 goluri și oferind 11 assist-uri în cele 31 de meciuri jucate în toate competițiile.
Întrebat despre diferențele dintre stilurile lui Pep Guardiola și Julian Nagelsmann, Angelino a fost foarte prompt: "Unul mi-a dat încredere și m-a lăsat să joc. Celălalt pur și simplu nu. La Leipzig am simțit încredere încă din prima zi. Clubul și antrenorul mi-au dat un impuls incredibil. Acum sunt fericit că pot juca în mod constant la Leipzig."
Angelino a crescut la Deportivo La Corun și a fost cumpărat de City în 2013, pe când avea doar 16 ani. După ce s-a marurizat la echipele de juniori ale "cetățenilor", Angelino a fost mereu împrumutat. New York City, Girona, Mallorca, NAC Breda și PSV Eindhoven au fost cluburile pe la care a trecut fotbalistul înainte de ianuarie 2020, când a ajuns la Leipzig. La finele sezonului trecut, împrumutul la formația germană s-a prelungit pentru încă un an, iar acum transferul a devenit definitiv, City urmând să încaseze 18 milioane de € în schimbul jucătorului.
program Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo