Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Guardiola face pace cu Klopp: "Sper să pot clarifica lucrurile cu Jurgen. Am greșit"

Sebastian Ujica

Actualizat 06/11/2019 la 09:41 GMT+2

Pep Guardiola a negat că a intenționat să își înțepe adversara din marele derby de duminică, Liverpool - Manchester City, transmis în direct de Eurosport.

Jurgen Klopp Pep Guardiola

Credit imagine: Getty Images

Antrenorul celor de la Manchester City, Pep Guardiola, și-a retras acuzațiile făcute după partida din campionat cu Southampton când l-a acuzat pe Sadio Mane că simulează. Antrenorul spaniol a detensionat situația în conferința de presă de dinaintea partidei cu Atalanta din UEFA Champions League.
Întrebat despre acest lucru, Guardiola a spus că "nu a fost intenția mea". Antrenorul spaniol a mai spus că nu a văzut reacția lui Jurgen Klopp la afirmația sa, însă apoi a repetat exact cuvintele germanului spunând că nu dorește să "pună gaz pe foc".

Guardiola lămurește situația

"Fiul și fiica mea spun tot timpul când Liverpool câștigă în ultimele minute, mă întreabă cât de norocoși sunt. Eu le spun mereu: nu e noroc. Ceea ce a făcut Liverpool sezonul trecut și în acest sezon de multe ori este rezultatul calității incredibile și a talentului incredibil de a lupta până la final. Asta le spun jucătorilor mei, nu doar fiului și fiicei, nu este noroc. Dacă se întâmpla o dată, de două ori, da, dar de câte ori s-a întâmplat - de 10-12-13 ori?
În minutul 94 așa cum a fost la victoria cu Leicester a fost un penalty și a fost 'Waaaaaaaah'. A fost wow. Departe de intenția mea de a spune despre Sadio că este un astfel de jucător (care simulează) pentru că îl admir foarte mult. Pentru Jurgen a fost penalty, pentru arbitru a fost penalty, pentru VAR a fost penalty. Am fost cel care a greșit (spunând că nu a fost), sau poate nu, nu știu.
Era o laudă pentru Liverpool, nu doar pentru o singură acțiune. Să se spună că este noroc? Nu. Se întâmplă de atâtatea ori pe Anfield și în deplasare pentru că ei forțează, forțează și forțează. De asta e plăcut să joci contra lor și să fii în competiție cu ei. Sper să pot clarifica lucrurile cu Jurgen" a spus Guardiola.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo