Guardiola și City, în genunchi! Leicester și Vardy s-au distrat cu "cetățenii", pe Etihad

Pep Guardiola a suferit una dintre cele mai aspre corecții ale carierei. Manchester City a pierdut cu 5-2 pe teren propriu disputa cu Leicester, din etapa a 3-a din Premier League.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

"Cetățenii" promiteau că în acest sezon vor da o replică mai solidă lui Liverpool, campioana en-titre, dar începutul de stagiune e dezamăgitor.
Formația de pe Etihad are mari probleme de lot, ultima fiind reprezentată de accidentarea lui Jesus (singurul vârf autentic din lot). Aguero mai are aproximativ o lună până să revină, iar apărarea a fost slăbită de absența lui Laporte, încă nerefăcut complet, dar chiar și așa diferența de scor din partida cu formația lui Brendan Rodgers e de neconceput.
Meciul a început perfect pentru "cetățeni", care au reușit să deschidă scorul prin Mahrez, fostul jucător al "vulpilor". Acesta a prins o torpilă superbă, dar golul reușit a fost abia al treilea cel mai frumos al meciului.

Vardy, meci istoric contra lui City

Vardy a reușit o triplă, două dintre goluri fiind marcate din penalty, iar vârful englez a devenit coșmarul lui City și al lui Pep. Vârful lui Leicester a înscris acum 8 goluri contra lui City, cu 5 mai mult decât a reușit să marcheze orice alt jucător împotriva formației lui Pep, de când acesta e pe banca "cetățenilor".
Jamie Vardy este primul jucător care a înscris un hat-trick împotriva lui City de la...Jamie Vardy, în 2016.
Vardy e primul jucător care înscrie o triplă în deplasare împotriva unei echipe antrenate de Guardiola.
Vârful lui Leicester a marcat un gol care cu siguranță va fi un candidat serios la categoria "reușita sezonului".
Pe final, City a mai marcat prin Ake, după un corner al lui Mahrez, nu înainte ca Maddison să reușească probabil golul carierei. Scorul final a fost stabilit de Tielemans, din penalty (Vardy fusese schimbat). "Cetățenii" au devenit prima echipă din ultimele 6 sezoane care e sancționată cu trei penaltyuri într-un meci, pe teren propriu. Ultima oară, în 2014, tot City era sancționată cu trei lovituri de 11 metri. Se întâmpla într-un duel cu Liverpool, iar Steven Gerrard reușea să bifeze o triplă.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo