După finalul celor 90 de minute, Hasenhuttl era vizibil emoționat și nu s-a mai reținut. Austriacul a izbucnit în plâns și s-a aruncat în genunchi de bucurie.
”Am avut lacrimi în ochi - de la vânt! Când am văzut cum au luptat băieții noștri cu tot ce au avut, m-au făcut foarte mândru. Trebuie să faci meciul perfect cu Liverpool și noi am făcut asta. Eram sub o presiune imensă iar apărarea a fost cheie azi - apoi am încercat să jucăm și fotbal”, a declarat Hasenhuttl pentru BBC.
”A fost un meci intens, nu mai am voce. Băieții sunt obosiți, e normal să fii așa, trebuie să obosești ca să câștigi cu o așa echipă. Ei au crezut în planul nostru. În minutul 92 m-am gândit că putem obține ceva, este o seară perfectă”, a adăugat el.
Premier League
Klopp, decizie ce naşte polemici. Pe cine a adus în stafful său, la Liverpool
ACUM 16 ORE

Reacția lui Jurgen Klopp

”Ce a fost dezamăgitor? Cât timp avem? Evident că începutul de meci. Nu doar golul, dar începutul în general. Felicitări celor de la Southampton, au meritat victoria.
Știi exact ce o să joace, nu ai voie să fii surprinse, dar noi am fost surprinși. La început.. felul în care am jucat, cum pierdeam mingile, nu e fizică cuantică. Ar fi trebuit să jucăm mai bine. Le-am oferit toate ocaziile”, a declarat Klopp.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Premier League
Patrick Bamford este blestemat! Vârful lui Leeds s-a reaccidentat la primul meci după revenire
ACUM 18 ORE
Premier League
Chelsea transferă un maghiar pe o sumă impresionantă! Attila Szalai, cel mai scump ungur din istorie
ACUM 21 ORE