Manchester City este doar vârful de lance al unei structuri care devine tot mai puternică odată cu trecerea timpului. City Football Group deținea până de curând 10 echipe de pe întreg mapamondul, dar această entitate tinde să se extindă în continuare.
Ferran Soriano, director executiv al City Football Group, a anunțat oficial că cei de la Club Bolivar sunt ultimii intrați în imensa familie globală a grupului: "Suntem foarte încântați să ne dezvoltăm prezența globală prin această importantă colaborare cu Club Bolivar."

Eurosport 2021 - Dezlănțuim puterea sportului

Fotbal
Incredibil cum s-au modificat cotele la Balonul de Aur, după ce "clasamentul" a scăpat pe net
ACUM 6 ORE

Bolivar, al 11-lea club din City Football Group

Și din partea bolivienilor entuziasmul a fost mare odată cu semnarea acestui acord: "Astăzi, un vis a devenit realitate. Clubul Bolivar se alătură familiei City Football Group ca și club partener, consolidând un proiect pe termen lung care dezvoltă standarde de fotbal, corporative și de infrastructură de talie mondială care vor permite clubului să devină și mai mare.", a declarat Marcelo Claure, președintele clubului din Bolivia, citat de Sky Sports.
Bolivar este o echipă din capitala Boliviei (La Paz), fiind cea mai titrată formație din țara sud-americană, cu 29 de titluri interne în palmares. Club Bolivar devine astfel cel de-al 2-lea club din America de Sud care intră în City Football Group, după ce uruguayenii de la Montevideo City Torque (fostă Club Atletico Torque) s-au alăturat în 2017 giganticei entități.
Astfel, numărul de echipe din cadrul City Football Group a ajuns la 11, incluzând aici și clubul "mamă", Manchester City.
Echipele din City Football Group
  • Manchester City
  • New York City (SUA)
  • Melbourne City (Australia)
  • Girona (Spania)
  • Montevideo City Torque (Uruguay)
  • Sichuan Jiuniu (China)
  • Mumbai City (India)
  • Lommel S.K (Belgia)
  • Yokohama Marinos (Japonia)
  • Troyes (Franța)
  • Bolivar (Bolivia)

Cluburi din toată lumea urmează modelul Manchester City

City Football Group are peste 2.000 de angajați care sunt responsabili pentru circa 1.500 de fotbaliști care joacă peste 2.500 de meciuri pe an pentru 11 cluburi din Europa, America de Sud, America de Nord, Asia și Australia. Brian Marwood este responsabil de toate acestea, mai puțin de Manchester City, unde Txiki Begiristain conduce destinele clubului.
Toate aceste echipe sunt conduse după aceeași filosofie și cei responsanili încearcă să implementeze același stil de joc practicat de echipa lui Guardiola, stil care are astfel o acoperire globală.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
https://i.eurosport.com/2021/01/11/2969141.jpg
League Cup
Liverpool și Spurs, calificate în sferturile EFL Cup! City, eliminată la penalty-uri! Rezultatele
ACUM 19 ORE
Premier League
Guardiola, dispus să-l transfere la Manchester City pe fotbalistul de care Barcelona nu e mulțumită
26/10/2021 LA 13:38