Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Încă un meci din Premier League, amânat: Burnley - Leicester

Cristian Mihală

Publicat 14/01/2022 la 13:49 GMT+2

Meciul pe care Burnley FC urma să-l dispute pe teren propriu cu Leicester City, sâmbătă, în campionatul de fotbal al Angliei, a fost amânat din cauza unui focar de Covid-19 cu care se confruntă echipa gazdă.

Leicester City v Burnley

Credit imagine: Getty Images

Premier League a acceptat cererea de amânare a partidei, înaintată de clubul Burnley, care nu are la dispoziţie suficienţi fotbalişti (13 jucători de câmp şi un portar), din cauza coronavirusului şi a accidentărilor.
Acesta este al patrulea meci pe care clubul Burnley este nevoit să-l amâne de la debutul acestui sezon din cauza Covid-19, pe lângă faptul că a avut o partidă amânată ca urmare a ninsorii puternice care s-a abătut asupra stadionului său, Turf Moor.
În total, 20 de meciuri au fost amânate în actuala ediţie din Premier League, în condiţiile răspândirii variantei Omicron a coronavirusului. Însă, situaţia s-a îmbunătăţit uşor în ultimele zile, în condiţiile în care au fost deja două săptămâni consecutive în care numărul de cazuri a scăzut în liga engleză.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo