Portar

Ramsdale (Bournemouth) – Portarul de doar 21 de ani al lui Bournemouth a reușit încă un meci fără gol primit împotriva lui Manchester United. Este a treia partidă la rând pentru tânărul englez în care nu primește gol, după meciurile cu Norwich și Watford.
https://i.eurosport.com/2018/10/12/2438770.jpg
Premier League
Salah a primit galbene exclusiv pentru că și-a scos tricoul. Reacția genială a lui Klopp
ACUM 15 ORE

Fundași

Andy Robertson (Liverpool) – Scoțianul, care este de obicei în expert în assisturi, a fost cel care a dat semnalul revenirii lui Liverpool în meciul cu Aston Villa printr-o lovitură de cap după o centrare impecabilă a lui Sadio Mane.
Nathan Ake (Bournemouth) – Peste tot s-a scris că Chelsea vrea să îl readucă pe Stamford Bridge pe Ake și în meciul cu Manchester United am putut vedea de ce. Ake a câștigat toate duelurile aeriene, a avut o acuratețe a paselor de 90% și 12 recuperări. Toate acestea cu un singur fault comis.
Federico Fernandez (Newcastle) – Argentinianul a trebuit să aștepte răbdător să primească o șansă de la Steve Bruce și a profitat de absența lui Scharr pentru a demonstra că poate fi un jucător decisiv pentru echipa din nordul Angliei: are un gol și un assist în ultimele două partide.
Kyle Walker (Manchester City) – Walker a înscris golul care a adus cele trei puncte pentru City în meciul cu Southampton, dar la fel de importantă a fost contribuția sa la primul gol reușit de echipa lui Guardiola. Englezul a găsit un spațiu în flanc de care a profitat pentru a furniza o centrare joasă impecabilă pentru ca Aguero să aducă egalarea.
https://i.eurosport.com/2019/08/19/2658107.jpg

Mijlocași

John Lundstram (Sheffield United) – Lundstram a fost cumpărat de Sheffield United pentru doar 700.000 de lire de la Oxford United, însă englezul de 25 de ani este una dintre cele mai importante piese pentru Chris Wilder, care a reușit să ducă nou promovata pe locul șase. În weekend, Lundstram a continuat evoluțiile bune și a reușit o dublă cu Burnley.
Jorginho (Chelsea) – Italianul a reușit o pasă de gol pentru Abraham în victoria lui Chelsea la Burnley însă pe tot parcursul acestui sezon Jorginho a fost esențial: are cele mai multe pase reușite în Premier League și cele mai multe pase reușite în jumătatea adversă.
James Maddison (Leicester) – Englezul a fost cheie pentru echipa lui Rodgers în victoria cu Palace. Maddison a reușit toate driblingurile încercate, a avut o acuratețe a paselor de 97%, a creat opt ocazii și trei recuperări.
https://i.eurosport.com/2019/10/27/2704183.jpg

Atacanți

Leandro Trossard (Brighton) – Trossard a deschis scorul pentru Brighton în victoria cu Norwich iar aceasta a fost a treia victorie din ultimele patru meciuri. Belgianul de 24 de ani a înscris venind de pe bancă în ultimele două meciuri jucate acasă și cu siguranță Potter ia în considerare să înceapă cu el titular în viitoarele partide.
Raul Jimenez (Wolves) – Mexicanul a fost din nou important pentru Wolves și a adus egalarea pentru echipa lui Nuno Espirito Santo pe Emirates. A fost golul cu numărul 11 din 21 de meciuri jucate în acest sezon de Jimenez.
Sadio Mane (Liverpool) – După toate discuțiile despre simularea lui Mane, merită reținut că senegalezul a fost din nou decisiv pentru echipa lui Klopp după ce a înscris golul victoriei în finalul partidei cu Aston Villa.
Premier League este transmis în exclusivitate în România de Eurosport. Emisiunea Premier League Show, produsă de către Eurosport România, are loc în fiecare sâmbătă și duminică înaintea partidelor din Premier League.
https://i.eurosport.com/2019/11/06/2711312.jpg
Premier League
Lukaku poate fi oprit într-un singur mod: "L-aș lovi, i-aș șopti mizerii la ureche"
17/09/2021 LA 14:53
Premier League
Guardiola, enervat pe o parte a fanilor lui City: "Mi se pun vorbe în gură"
17/09/2021 LA 13:20