Tottenham a învins-o cu 4-1 pe Crystal Palace în etapa a 28-a din Premier League, reușind să lege a 3-a victorie consecutivă în campionat, acolo unde păstrează în continuare șanse la ocuparea unui loc care duce în sezonul viitor în Champions League.
Jocul lui Tottenham a arătat urât în multe momente ale acestui sezon, iar Jose Mourinho a fost aspru criticat pentru stilul defensiv al echipei sale. Totuși, cifrele arată că Tottenham a marcat 105 goluri în 44 de partide în toate competițiile în această stagiune, ceea ce nu este deloc puțin, chiar dacă o mare parte au fost reușite împotriva unor formații modeste în Europa League sau în primele tururi ale cupelor interne.
După meciul cu Palace, Mouronho a trimis o săgeată către cei care s-au plâns deseori de jocul prea defensiv al formației sale: "Mi s-a spus că am înscris peste 100 de goluri în acest sezon, ceea ce pentru o echipă foarte defensivă, atât de negativă, nu este deloc rău. Nu pot controla rezultatele dintre celelalte echipe. Trebuie doar să încercăm să obținem cât mai multe puncte și să încercăm să câștigăm cât mai multe meciuri. Dacă este posibil să să facem asta înscriind multe goluri, jucând bine și păstrându-ne poarta intactă, cu atât mai bine."
Bundesliga
Un super club din Europa, pe urmele lui Ianis Hagi după golul marcat în poarta Germaniei
11/10/2021 LA 11:57
https://i.eurosport.com/2017/05/24/2090654.jpg

Jose Mourinho: "Europa League e foarte importantă"

Pentru Tottenham urmează confruntarea cu Dinamo Zagreb, din manșa tur a optimilor Europa League. Antrenorul londonezilor a menționat că pune mare preț pe această competiție, chiar dacă lupta internă ar putea fi la prima vedere mai importantă. Opinia lusitanului are un argument solid, deoarece câștigarea Europa League ar duce echipa automat în grupele Champions League în sezonul viitor, chiar dacă nu va termina în primele 4 în campionat.
"Refuz să pun Europa League pe plan secund. Meciul de joi este foarte important pentru mine. Să nu uităm că ne așteaptă și finala Cupei Ligii luna viitoare. Trebuie să muncim din greu, să rămânem puternici și să trecem peste dificultăți împreună, așa cum am făcut și până acum.", a declarat Mourinho, citat de Daily Mail.
După meciul tur cu Dinamo Zagreb, pentru Tottenham urmeză marele derby nord-londonez cu Arsenal, care va fi duminică, 14 martie, de la ora 18:30, în direct și în exclusivitate pe Eurosport 1 și Eurosport Player.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Calificările pentru Cupa Mondială UEFA
Rădoi pune "tunurile" pe Armenia: "Vom ataca cu toate resursele". De cine se teme cel mai rău
10/10/2021 LA 16:41
Calificările pentru Cupa Mondială UEFA
LIVE BLOG: România - Armenia, de la ora 21:45 | Partidă de totul sau nimic pentru 'tricolori'
10/10/2021 LA 14:41