Cu 25 de titluri obținute de-a lungul celor 19 ani de carieră la nivelul băncii tehnice, despre succesul lui Jose Mourinho putem spune că poate fi creditat pe seama experiențelor trăite, dar și a cunoștințelor dobândite alături de tehnicieni precum Bobby Robson, respectiv Louis van Gaal. Primii pași în drumul către performanță i-a făcut alături de regretatul antrenor englez, fiind cooptat în staff-ul său tehnic la echipe precum Sporting Lisabona, FC Porto sau FC Barcelona, rămânând mai apoi în staff-ul lui Louis van Gaal, succesorul lui Robson pe banca formației catalane, alături de care avea să lucreze timp de trei sezoane.
În urma întregului proces de ucenicie, Mourinho nu doar că a căpătat cunoștințele tactice necesare pentru a putea tinde către aspirații din ce în ce mai pretențioase, însă a adoptat și un altfel de caracter, întotdeauna încrezător în propriile sale concepții.

Mourinho - începuturi

Ligue 1
Messi nu uită și nu iartă! Leo a dat ordin la PSG ca Pochettino să plece! Ce antrenor vrea în loc
ACUM 11 ORE
În ceea ce privește traiectoria ”Specialului” în carieră, spre deosebire de Louis van Gaal, procesul a fost total invers. Dacă Louis van Gaal a fost pus față în față cu succesul imediat, odată cu prima sa experiență ca antrenor, Mourinho a fost forțat să asimileze și să deprindă, pe durata mai multor ani, tainele acestui sport și ceea se presupune, cu adevărat, rolul de ”regizor” al unei echipe de fotbal. Până la un anumit moment. De altfel, o asemănare cât se poate de importantă între Louis van Gaal și Jose Mourinho este nu doar declinul suferit în ultimii ani ai carierelor celor doi, ci și tratamentul injust primit atât din partea fanilor, în cazul de față Manchester United, cât și a celor implicați în sfera mass-media.
Nu poate fi contestat faptul că Mourinho urăște, cu desăvârșire, înteraga imagine degredabilă creată de-a lungul ultimui act, asocierea numelui său cu englezescul ”outdated”, dar și neputința de a schimba lucrurile și de a arăta, drept răzbunare, faptul că moștenirea sa încă trăiește. Însă pentru toate acestea, există un set de explicații și condiții pentru ca revenirea sa pe banca tehnică să fie cu adevărat rentabilă.
În general, pentru marea majoritate dintre tinerii aspiranți spre succes, începutul este constituit din ”baby steps”, în care parcă ar fi în stare să facă absolut orice necesitar pentru afirmare în ochii celor poziționați în funcții net superioare. Începând ca antrenor al grupelor de copii și juniori la Vitória Setúbal și continuând ca scouter pentru micuța formație Ovarense, Mourinho a căutat cele mai uzuale variante pentru a atrage atenția granzilor din Portugalia, în cele din urmă întregul efort fiind observat de Sir Bobby Robson, proaspăt devenit antrenor al celor de la Sporting Lisabona. Ucenicia lui Mourinho sub ”aripa” lui Bobby Robson a reprezentat baza unui traseu fulminant pe făgașul căruia se vor găsi entități fotbalistice, încărcate cu notorietate, precum FC Porto, Internazionale Milano, Real Madrid și, în epilog, Manchester United.
După etapa traducerii, la propriu, a urmat perioada translației tuturor concepțiilor fundamentale deprinse în urma colaborării alături de Bobby Robson și a necontenitelor ore de discuție tactică, purtate ori de câte ori Jose avea câte o consternare, ori curiozitate asupra sistemelor de joc folosite de Robson la Sporting Lisabona, FC Porto sau FC Barcelona. În toamna anului 2000, cu febra trecerii în noul mileniu remediată de pastila problemelor din viața cotidiană, José Mourinho își găsea primul angajament în calitate de antrenor principal, după ce a fost promovat din postura de antrenor secund. Plecarea lui Jupp Heynckes în primele săptămâni ale sezonului 2000/01 a facilitat împuternicirea lui Jose pe banca tehnică a celei mai prestigioase echipe lusitane. După puternicele insistențe ale președintelui Benficăi, Manuel Vilarinho, de a-l îndepărta de la echipă pe debutantul José, ce obținuse, într-un decurs de două luni și jumătate, șase victorii, trei rezultate de egalitate și două înfrângeri, Mourinho a încetat raporturile contractuale cu Benfica Lisabona după ce nu i-a fost propusă o prelungire de contract.

Jose Mourinho

Credit imagine: Getty Images

Mourinho a rescris istoria la cârma lui Porto

La venirea sa înspre împărăția ”Dragonilor”, așa cum sunt porecliți cei de la FC Porto, José Mourinho a ținut să facă o promisiune, de care ulterior avea să se țină de cont și în jurul căreia să își creeze reputația de antrenor de top al fotbalului de pe ”bătrânul continent”: aceea de a o face pe Porto campioană a Portugaliei. În timpul stagiunii 2001/02, ostilitățile privind șansele la titlu fusese încheiat, iar echipa încheia prematur parcursul în UEFA Champions League pe ultima poziție, însă misiunea lui Mourinho se reflecta asupra construirii unui lot foarte competitiv, care să îi înțeleagă atât concepțiile tactice, cât și mesajele pe care acesta ținea să le transmită jucătorilor. Un grup de jucători, dornic să lucreze ca un tot unitar.
Analistul portughez, Tiago Estêvão, a ținut să aducă în relief impactul lui José Mourinho asupra unor jucători ajunși fie pe final de carieră, fie la un nivel de care nimeni nu credea că vor trece, de asemenea și pentru revitalizarea unei echipe aflate în criză de identificare cu propria istorie.
A reușit să readucă speranța și pasiunea în carierele unor jucători care fie au fost departe de vârful lor de carieră, fie au ajuns la potențialul maxim. Este o misiune extrem de dificilă să reinventezi un jucător și să revoluționezi stilul său, în condițiile în care aceștia nu mai sunt la vârste fragede.
Formând scheletul echipei în jurul unor jucători precum Vítor Baía, Ricardo Carvalho, Costina, Deco, Dmitri Alenichev sau Hélder Postiga, Mourinho a întărit dispozitivul lui Porto prin jucători veniți de la echipe inferioare ale clasamentului în Portugalia, ori jucători veniți liberi de contract, aceștia fiind Nuno Valente, Derlei, Paulo Ferreira, Pedro Emanuel, Edgaras Jankauskas sau Maniche.
Cu un sistem de bază 4-3-1-2, ce uneori devenea 4-1-2-1-2, în funcție de cât de dispus era cel mai central mijlocaș din linia mediană de a coborî între compartimentul de mijloc și cel defensiv, José Mourinho a readus zâmbetul pe chipurile fanilor lui Porto odată cu titlul de campion al Portugaliei, dar și cu trofeul Cupei UEFA, adjudecat în urma unei finale disputate contra lui Celtic, scor 3-2, victorie obținută în urma golului marcat de golgheterul competiției, Derlei, în minutul 115.
În acel sezon, Mourinho nu doar că readusese titlul de campioană pe Estadio do Dragão, dar a reușit o asemenea izbândă cu record de puncte, 86 la număr. Doar Benfica, cu 88, va depăși acest punctaj, în sezonul 2015-16. Prin disciplină strictă și muncă intensă, José Mourinho a reușit să le câștige încrederea jucătorilor săi, drept pentru care antrenorul portughez a solicitat doar două transferuri, pe sume meschine în raport cu numerele de șapte zerouri pe care le întâlnim în piața de transferuri din fotbalul modern: Bosingwa, respectiv Benny McCarthy, ambii aduși pentru doar 4,5 milioane de euro. Venirea jucătorului sud-african a compensat plecarea lui Postiga în Anglia, către Tottenham, pentru nouă milioane de euro.
Pe ”dragoni” îi aștepta cel mai important test pe plan european, implicați în cea mai importantă competiție intercluburi din lume și cu ambiții colective mari. Aflați într-o grupă cu Real Madrid, Olympique Marseille și Partizan Belgrad, FC Porto s-a clasat pe locul secund și câștiga dreptul de a înfrunta una dintre marile favorite la adjudecarea ”urecheatei”, Manchester United. Campioană în exercițiu a Premier League, echipa pregătită de Sir Alex Ferguson pleca din postura de favorită a acestei duble manșe. Pe undeva firesc, având în vedere cele cinci victorii obținute în faza grupelor UEFA Champions League.
După un 2-1 pe teren propriu, FC Porto și-a consolidat calificarea în faza sferturilor de finală printr-un 1-1 pe Old Trafford, următorul adversar fiind Olympique Lyonnais, ce instalase o hegemonie în fotbalul din Hexagon la începutul anilor 2000. Cu un 4-2 la general, Porto mergea mai departe și urma să înfrunte Deportivo La Coruña, ce reușise una dintre cele mai impresionante reveniri din istoria acestei competiții, când învingea Milanul lui Carlo Ancelotti cu 4-0 în manșa retur, după ce în tur, Milan administrase un neverosimil 4-0. O remiză albă anostă și un rezultat de 1-0 au trimis FC Porto în ultimul act, meci în care întâlnea AS Monaco, cealaltă revelație a sezonului european, eliminând Real Madrid încă din sferturile de finală. După ce lusitanii au intrat la cabine cu scorul de 1-0 pe tabela de marcaj, datorită golului marcat de Carlos Alberto, jucător adus de José Mourinho înaintea startului de sezon, pentru ca Deco și Alenichev să încheie socotelile monegascilor pentru obținerea trofeului UEFA Champions League. Astfel, José Mourinho devenea primul antrenor din istoria fotbalului ce obținea trofeul Cupei UEFA și UEFA Champions League în doi ani consecutivi.

Jose Mourinho

Credit imagine: Getty Images

Întemeietorul istoriei moderne pe Stamford Bridge

Cu un colectiv mai mult decât solid atât pe teren, cât și în afara lui la Porto, José Mourinho era privit ca fiind opțiunea potrivită în viziunea lui Roman Abramovich pentru a o prelua pe Chelsea, echipă ce a cunoscut un ”boom” din punct de vedere al performanțelor odată cu venirea sa, deși Chelsea câștigase Cupa Cupelor, respectiv Supercupa Europei în 1998. Așa că Abramovich a înaintat tratativele pentru a-l numi pe José la cârma londonezilor, detaliu finalizat cu succes la 2 iunie 2004, după ce Chelsea le-a plătit celor de la FC Porto o compensație în valoare de 1,7 milioane de lire sterline. La conferința de presă ce consemna numirea portughezului la Chelsea, José a irostit cuvintele ce, și astăzi, sunt bine amintite de fanii lui Chelsea
Vă rog, nu mă numiți arogant, dar sunt câștigător de Champions League, ceea ce mă face special.
Și pentru că trebuia să aducă, alături de el, două dintre piesele importante din mandatul său la FC Porto, Mourinho a asigurat transferurile lui Ricardo, Carvalho, respectiv Paulo Ferreira, celor doi alăturându-se Michael Essien, Didier Drogba și Mateja Kezman. Cu un lot bine conturat, Chelsea a dominat în mod categoric competiția din Premier League și nu doar că s-a încoronat campioana Angliei, dar a încheiat sezonul cu o singură înfrângere, a înregistrat un record de puncte ce ulterior avea să fie doborât, 95, și a rămas și astăzi echipa cu cele mai puține goluri primite într-o singură stagiune de Premier League, 15 goluri.
Primul titlu din istoria lui Chelsea în Premier League a consemnat și începutul unei dinastii a lui Roman Abramovich în istoria fotbalului englez, iar José a reușit, într-o oarecare măsură, să le ofere o lecție celor ce erau sceptici că Chelsea va putea câștiga trofeul Premier League, chiar și după o investiție considerabilă făcută de Roman Abramovich în vara anului 2004, când londonezii plăteau, în total, 75 de milioane de lire pentru transferuri. Iar dominația pe plan britanic devenea iminentă.

Mourinho

Credit imagine: EPA

Reînvierea marelui Inter

Mourinho l-a înlocuit pe Roberto Mancini, în 2008, și a semnat un contract valabil trei sezoane cu Inter Milano. Helenio Herrera reîncarnat? ”Vrăjitorul”, sinonim cu ”Specialul”? Conform opiniei mai multor simpatizanți ai portughezului, asemănarea era una legitimă. Drept este faptul că ceea ce avea să realizeze domnul Mourinho pe Giuseppe Meazza poate fi pus pe aceeași balanță cu domnul Herrera. Acum, depinde de opinia fiecăruia în ce direcție se va înclina această presupusă balanță valorică.
Cu o Supercupă a Italiei adjudecată în fața Romei, Jose Mourinho, așa cum ne promite el, face câte ceva și obține o performanță majoră în primul an de mandat. Indiferent de echipă. Și la Inter, la fel. În stagiunea 2008/09, Inter devine campioană în Serie A și își păstra titlul obținut sub comanda lui Roberto Mancini, pregătind terenul pentru următorul sezon.
Chivu, Milito, Toldo, Julio Cesar, Sneijder, Maicon, Motta, Stankovic, Zanetti, Cambia... o durere de deget imensă atunci când trebuie să scrii toate aceste nume, dar lista trebuie dusă la bun sfârșit. Cambiasso, Balotelli, Materazzi, Samuel, Lucio, Cordoba, Eto'o. Ce entități! Păi cu un lot ca acesta, normal să aspiri la cât mai mult sezon de sezon. Alături de toți acești jucători, Jose crease treptat o relație puternică de amiciție, bazată pe încredere și respect. Când antrenorul oferă încredere deplină jucătorilor, atunci și ei trebuie să îl răsplătească așa cum se cuvine. Cu un sezon magic.
24-10-4. Acesta este bilanțul cu care José încheia sezonul în Serie A. Bun, deci e a treia oară în carieră când își pastrează titlul de campion obținut cu un an înainte. O nimica toată, spun anumiți oameni. Însă impresionant este deznodământul întregului sezon 2009-10.
Poate fi numit acest eveniment drept ”visul unei nopți de mai”? Desigur. Pentru că luna mai a fost, de departe, cea mai prolifică lună din cariera sa, într-un singur sezon. Cu două victorii obținute contra lui Lazio, respectiv Chievo, Inter încheia sezonul din Serie A deja decis cu o victorie contra Sienei, după ce pe 5 mai, Inter câștiga Cupa Italiei, după o finală contra lui AS Roma. La șase zile după victoria cu Siena, în fața a 80,000 de mii de suporteri pe Santiago Bernabeu, Inter ridica trofeul UEFA Champions League deasupra capului, după o finală memorabilă contra lui Bayern, prin dubla lui Diego Milito. What a moment! O triplă istorică pentru Inter, ce devenise prima formație italiană ce realizează tripla Serie A-UEFA Champions League-Cupa Italiei, dar și pentru Jose, în ceea ce s-a dovedit a fi ultimul sezon la Inter.

Mourinho

Credit imagine: Reuters

Un serial cu peripeții, dincolo de copertina Blanco

Misiune îndeplinită. Pentru Florentino. José Mourinho era numit în funcția de tehnician al grandiosului Real, fiind prezentat la data de 31 mai 2010. Barcelona, țapul ispășitor al Realului în primul sezon, furându-le de sub nas atât Cupa Regelui, cât și campionatul Deși așteptările în urma veniirii sale depășeau orice nivel al realității fotbalistice, obiectivele fiind dominarea atât a competiției interne, cât și a celei contientale, José Mourinho a avut parte de o misiune mult mai dificilă, ce s-a dovedit a fi o aventură nu foarte plăcută.
Relațiile dintre Jose Mourinho și ai săi elevi, Sergio Ramos, respectiv Iker Casillas se răciseră pe parcursul lunilor scurse, iar fanii Realului s-au împărțit în două tabere privind încrederea în José. Cu toate aceste conflicte colective, portughezul a primit undă verde din partea lui Florentino Pérez, iar rezultatul a fost vizibil la finalul stagiunii 2011/12, și asta pentru că Real Madrid câștiga titlul de campioană în LaLiga prin atingera bornei de 100 de puncte, record ce avea să fie egalat de FC Barcelona un an mai târziu.
Și cum primăvara nu se face doar cu o floare, nici încrederea suporterilor nu a fost câștigată de José Mourinho, iar relația cu cel mai exponențial jucător al madrilenilor, Cristiano Ronaldo, se răcise la rându-i. Deși a semnat o înțelegere pe încă patru ani în mai 2012, Mourinho simțea că îi este amenințată banca tehnică, iar lipsa trofeelor în sezonul ce stă să înceapă ar putea reprezenta cataclismul. După înfrângerea drastică din semifinala UEFA Champions League suferită în fața Borussiei Dortmund, scor 1-4, José Mourinho a ținut să ofere primele indicii că acesta ar putea fi ultimul sezon pe Santiago Bernabéu. Și așa a și fost.
La capătul unui sezon cu zero în dreptul trofeelor obținute, José Mourinho și Florentino Pérez și-au strâns mâna în urma ”celui mai slab sezon din întreaga sa carieră”, așa cum avea să catalogheze portughezul stagiunea 2012/13.
De aici și primele suspiciuni cum că, de fapt, Mourinho fusese lucrat de jucătorii Realului pentru a-și lua tălpășița cât mai rapid de la club. Însă următoarele două aventuri ale lui Mourinho în fotbalul din Albion parcă i-au pătat, și mai mult, o carieră demnă de un bestseller de excepție.

Reîntoarcerea la origini

Reîntoarcerea la Chelsea a fost cu două tăișuri. La momentul reinstalării ca principal pe Stamford Bridge, Mourinho a declarat pentru Chelsea TV faptul că ”în cariera sa a iubit doar două cluburi. Chelsea și Inter. Însă Chelsea este cel mai important dintre acestea”, ceea ce a întărit, în primul rând, disprețul față de mandatul petrecut la Real Madrid, totodată tratând cu indiferență experiența incredibilă trăită la Internazionale Milano. Cu o asemenea declarație defăimătoare riști, în mod normal, să-ți pui lumea în cap. Însă așa cum îl știm cu toții pe omul Jose Mourinho, acest aspect nu era relevant pentru el. Chelsea încheia stagiunea 2013/14 pe locul al treilea în Premier League și cu ratarea finalei UEFA Champions League trecută în dreptul clubului londonez, iar specialiștii se întrebau dacă timpul lui José Mourinho la cel mai înalt nivel a expirat.
Să nu vă închipuiți că reîntoarcerea la Chelsea însemna automat floricele și raze orbitoare de soare pe strada locuinței lui Mourinho. Sub nicio formă. De altfel, unul dintre marile dezavantaje ale carierei lui Mourinho, dacă ar fi să găsim cel puțin una, este incapacitatea de a menține o relație sănătoasă, de lungă durată, cu cei mai importanți jucători ai echipei. La Real Madrid, țintele portughezului au fost Sergio Ramos, Iker Casillas și Cristiano Ronaldo. Cei mai dintâi jucători importanți din angrenajul ”Blanco”. La Chelsea, urma Eden Hazard.
Titlul din 2014-15 părea să o pună pe Chelsea pe un trend pozitiv, însă la aproximativ jumătatea sezonului din Premier League, cele nouă înfrângeri din primele 16 etape i-au forțat pe membrii conducerii londoneze să dea comunicatul cel nedorit de Mourinho și, parțial, cel dorit de fani. Deși, ironic, în comunicatul de presă de pe site-ul oficial, Chelsea a precizat că ”José a părăsit clubul în condiții bune”.

Mourinho Chelsea

Credit imagine: PA Sport

Teatrul Viselor sau o experiență de coșmar

Cu surle și trâmbițe, ”Specialul” era adus pe Old Trafford, pregătit de răzbunare, dar și de readucerea gloriei pierdute după plecarea lui Sir Alex Ferguson, în momentul în care semnase un contract valabil trei sezoane. Cu toții știm cum s-a încheiat această etapă din cariera lui Mourinho, însă lăsând la o parte toate escapadele sale, picătura ce a umplut paharul fiind conflictul cu Paul Pogba, Mourinho a realizat ceea ce nimeni nu a realizat la Manchester United din sezonul 2012-13 și până în prezent. O clasare pe podium, iar după cum decurg lucrurile în actuala stagiune din Premier League, încă un an în afara top trei pare din ce în ce mai aproape.
În această vară, Jose Mourinho a primit două oferte importante: una din partea Federației Portugheze de Fotbal, pentru a antrena prima reprezentativă a țării, iar a doua a constituit-o oferta din partea celor de la Guangzhou Evergrande, în valoare de o sută de milioane de euro pe sezon. O sută de milioane de euro pe sezon! În cele din urmă, Jose le-a refuzat pe amândouă. În spatele acestor decizii există o singură concluzie: Jose Mourinho așteaptă un proiect de lungă durată, un proiect în care să aibă garanția că poate construi un colectiv de jucători dispuși să lupte pentru culorile de pe tricoul de joc, dispuși să le ofere toată încrederea lor antrenorului, dispuși să creeze o nouă pagină de istorie în dreptul numelui antrenorului portughez.
Într-un interviu acordat recent, Jose apare, cu lacrimi în ochi, spunând cât de mult îi simte dorul fotbalului. Și pe bună dreptate. Un tehnician ce a avut atâtea de oferit fotbalului, cu bune, cu rele, ce nu poate renunța la acest ”microb” și care ar fi dispus să facă orice, doar să mai simtă încă o dată briza stadionului și corul neîncetat al fanilor la meciurile de pe propriul teren, acesta transformându-se, metaforic, în al doisprezecelea jucător.
Chiar cuvintele pe care Jose le-a rostit în urmă cu câteva luni dau de înțeles faptul că acesta așteaptă momentul oportun.
Următorul meu job în fenomenul fotbalului va fi la un club cu o structură potrivită. Nu îmi doresc conflicte, ci să îmi fac treaba cât de bine pot. Și știu că pot să o fac foarte bine.
În epilogul unei discuții despre antrenorul, dar și omul José Mourinho apar soiuri diferite de întrebări. ”Ce urmează mai departe?”, ”Oare va mai fi implicat Mourinho la o echipă, sau își va agăța sacoul de antrenor, definitiv, în cuier?”, ”Mai este Mourinho capabil să antreneze la cel mai înalt nivel”. Toate aceste întrebări au un răspuns.Pentru aflarea unui potențial răspuns, trebuie să așteptăm și să urmărim următoarele mișcări ale Jose. Acum, este rândul lui să mute pe ”tablă”. Toate la timpul lor.

Mourinho

Credit imagine: Getty Images

Deznodământul improbabil

În propria sa partidă psihologică de șah, în care pionii reprezintă microbiștii de rând, Jose Mourinho a ales să facă mutarea decisivă, ce a dus în mod iminent și la un șah mat. Puțini din cei ce îi cunosc istoricul ”Specialului” se așteptau la un deznodământ atât de surprinzător ca Tottenham.
În cele din urmă, după demiterea lui Pochettino, alesul lui Daniel Levy pentru postul de antrenor al celor de la Spurs a fost nimeni altul decât Jose Mourinho, aflat fără un angajament de aproximativ un an și cu încercarea de a răzbuna criticile aduse din toate colțurile internetului în urma despărțirii de Manchester United. Aflată pe locul 14 la momentul demiterii lui Mauricio Pochettino, Jose Mourinho avea o misiune dificilă. După un sezon în care nu a putut să o readucă pe formația londoneză în lupta pentru Champions League, în această stagiune, pentru mult timp, impresia a fost alta.
Pentru atingerea obiectivelor, Jose Mourinho trebuie să se dezrădăcineze de eticheta pusă în ultimii ani atât de microbiști, cât și de oamenii implicați în mod direct în fenomenul fotbalistic: aceea de antrenor defensiv.
Liga
"Așa fac cei de la Barcelona mereu!" Van Gaal critică modul în care catalanii își gestionează criza
12/10/2021 LA 05:09
Bundesliga
Un super club din Europa, pe urmele lui Ianis Hagi după golul marcat în poarta Germaniei
11/10/2021 LA 11:57