Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Liverpool, anunț oficial despre accidentarea teribilă suferită de Van Dijk

Irina Aldea

Actualizat 18/10/2020 la 21:41 GMT+3

Virgil van Dijk s-a accidentat grav în derby-ul dintre Everton și Liverpool, scor 2-2, după o intrare criminală a lui Jordan Pickford, portarul "caramelelor", în prima repriză.

Virgil van Dijk

Credit imagine: Getty Images

UDPATE // Liverpool a emis un comunicat oficial în care anunță că Virgil van Dijk a suferit o accidentare severă la ligamentele genunchiului. Fundașul olandez va suferi o intervenție chirurgicală în următoarea perioadă.
"Liverpool confirmă că Virgil van Dijk va fi supus unei intervenții chirurgicale la genunchiul drept, ca urmare a accidentării suferite în meciul cu Everton. Ligamentele genunchiului său au fost deteriorate, în urma contactului cu Jordan Pickford.
În urma testelor s-a ajuns la concluzia că Van Dijk trebuie operat. Momentan nu se știe când va reveni pe teren. După intervenția medicală, fundașul va începe perioada de recuperare.", au anunțat cei de la Liverpool, pe site-ul oficial.
...
Știrea inițială
În debutul partidei de pe Goodison Park, Van Dijk a fost căutat de Fabinho, cu o centrare în careul lui Pickford. Goalkeeper-ul a ieșit cu ambele picioare înainte și i-a prins genunchiul fundașului olandez. Tehnologia VAR a intervenit imediat, iar concluzia - contestată vehement de Jurgen Klopp - a fost că Van Dijk s-a aflat în poziție de offside, motiv pentru care nu a mai fost necesară analiza faultului comis de portarul lui Everton.
picture

Probleme uriașe pentru Liverpool! Van Dijk, OUT din derby-ul cu Everton, după o intrare criminală

Potrivit beIN Sports, primul verdict oferit de medici este că Van Dijk a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior. Dacă diagnosticul se va confirma, fundașul olandez va lipsi de pe gazon 7-8 luni și va rata restul sezonului, scenariu la care suporterii lui Liverpool nici nu vor să se gândească.

Jurgen Klopp, pesimist după accidentarea gravă suferită de Virgil van Dijk

Jurgen Klopp și-a exprimat dezamăgirea față de deciziile pe care VAR nu le-a luat în favoarea echipei sale și a vorbit despre accidentarea suferită de liderul din defensiva cormoranilor: "Am pierdut un jucător într-o situație în care VAR nu s-a implicat cu Van Dijk și poate altul la cartonașul roșu (n.r. - Thiago Alcantara). Am marcat și un gol valabil care însă nu a contat, deci, evident, nu a fost ziua noastră, dar jocul a fost cel pe care am vrut să îl văd din partea echipei mele.
Nu-mi dau seama cât de gravă este accidentarea, dar vă pot spune sigur că nu e bine. Virgil a jucat nici nu știu câte meciuri la rând, a jucat cu durere, a jucat cu de toate, însă cu Everton nu a mai putut continua, pur și simplu trebuie să iasă de pe teren. Asta nu e bine și ne va fi foarte greu fără el", a spus Klopp la conferința de presă de după meci.
Pentru Liverpool urmează o perioadă de foc, cu o sumedenie de meciuri din 3 în 3 zile. Primul va fi miercuri, în deplasare cu Ajax, în primul meci din acest sezon de Champions League, iar în week-end-ul viitor, "cormoranii" vor juca pe Anfield, în etapa a 6-a din Premier League contra lui Sheffield United.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Premier League, program etapa a 5-a
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo