Liverpool nu se regăsește în Premier League. Campioana Angliei a pierdut și derby-ul cu Everton, de pe Anfield, scor 0-2, și a ajuns la 4 înfrângeri consecutive în campionat. Everton a început mult mai montată partida și a deschis scorul după numai 3 minute. James Rodriguez l-a găsit cu o pasă filtrantă pe Richarlison, care a scăpat de fundașul Kabak, a intrat în careu și a finalizat cu un șut la colțul lung, fără speranțe pentru Alisson.
Liverpool a început repriza secundă mult mai bine și a trecut de două ori pe lângă deschiderea scorului, prin Sadio Mane. Totuși, Everton s-a apărat bine, iar Pickford s-a aflat într-o formă excelentă. Tot trupa lui Carlo Ancelotti a fost cea care a lovit pe finalul duelului de pe Anfield. Pe un contraatac, Richarlison l-a lansat în careu pe Calvert-Lewin. Acesta s-a împiedicat de Alexander-Arnold, aflat deja pe gazon după o alunecare, iar arbitrul central Kavanagh a dictat lovitură de la 11 metri. Oficialul a verificat apoi faza controversată la monitorul VAR, însă decizia a rămas neschimbată. Sigurdsson a transformat impecabil penalty-ul, cu un șut în dreapta lui Alisson.

Ce spune Jurgen Klopp, după a patra înfrângere consecutivă pentru Liverpool în Premier League

Premier League
#OleOut, doar o chestiune de timp, după 0-5 cu Liverpool. Marele favorit să vină pe banca lui United
ACUM 5 ORE
Antrenorul lui Liverpool, Jurgen Klopp, s-a arătat dezamăgit la finalul partidei, mai ales din cauza rezultatului: "E greu de acceptat o asemenea înfrângere, dar am încasat un gol devreme în meci, gol care a fost complet inutil, va trebui să ne apărăm mult mai bine, să nu mai lăsăm spații. A trebuit să urmărim tot jocul apoi și am făcut asta destul de bine din punct de vedere creativ. Ne-am creat câteva șanse în prima parte și chiar mai multe în repriza a doua, dar nu am reușit să finalizăm.
Am făcut o singură greșeală în prima repriză și ei s-au folosit de ea. Nu-mi place să vorbesc azi despre lucrurile pozitive din jocul nostru pentru că am pierdut meciul și simțim asta din plin. Voi folosi aspectele pozitive mâine, este singura noastră scăpare pentru a continua parcursul. Trebuie să ne îmbunătățim faza de finalizare și apoi vom câștiga și meciuri de fotbal", a transmis Klopp la finalul meciului.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
https://i.eurosport.com/2021/02/19/2998270.jpg
Premier League
Klopp, genial, după 5-0 pe terenul lui United: "Rezultat nebun". Ce le-a spus jucătorilor la pauză
ACUM 7 ORE
Premier League
Reacțiile lui Garry Neville și Scholes, după cea mai dureroasă înfrângere din istorie
ACUM 7 ORE