Jurgen Klopp a readus bucuria fotbalului, dar și trofeele la Liverpool. În acest sezon, managerul german este în marș forțat către visul cel mare, primul titlu pe Anfield după 30 de ani. Chiar și așa, Klopp nu are liniște și pregătește viitorul. Liverpool a reușit să domine fotbalul englez în acest sezon, dar Klopp este pregătit să le dea o șansă puștilor de la academie.

Rhian Brewster e unul dintre cei mai promițători atacanți englezi

Credit imagine: Getty Images

Cei 5 fantastici

Liga
Un jucător important de la Real Madrid amenință că pleacă de la club! Ce echipe sunt pe urmele lui
IERI LA 13:45
Rhian Brewster, Curtis Jones, Harvey Elliott, Neco Williams și portarul Caoimhin Kelleher sunt cei mai buni jucători produși de Liverpool în ultimii ani. Klopp le urmărește progresul și vrea să-i arunce în luptă cât mai devreme.
Sunt cinci băieți care m-au impresionat. Capacitatea lor de creștere este evidentă, iar eu sunt pregătit să le dau o șansă dacă vom avea nevoie. Curtis Jones a avut deja câteva minute în Premier League și urmează și ceilalți. Filozofia clubului este clară, iar cei care se pregătesc la academie trebuie să știe că vor avea parte de po atenșie deosebită
Rhian Brewster (19 ani) este atacant și în ultimul an fanii lui Liverpool l-au lăudat pentru prestațiile de la echipa sub 23 de ani. Un alt jucător de mare perspectivă este puștiul de 18 ani Neco Williams. Acesta dste fundaș dreapta și are o misiunea dificilă. Williams va avea de luptat pentru un loc în echipă cu Trent Alexander Arnold, un alt jucător crescut de Liverpool. Acesta are doar 21 de ani și are o cotă de piață uriașă pentru un fundaș dreapta.
Portarul irlandez de 21 de ani Caoimhín Kelleher a prins deja un meci în echipa mare. Internaționalul irlandez de tineret a fost eroul lui Liverpool în partida dramatică din Cupa LIgii câștigată la penaltyuri cu Arsenal.
Elliot (16 ani), Williams și Jones vor merge cu Liverpool la Campionatul Mondial al cluburilor, iar ceilalți jucători din academie vor juca în Cupa Ligii împotriva lui Aston Villa.
Premier League este transmis în exclusivitate în România de Eurosport. Emisiunea Premier League Show, produsă de către Eurosport România, are loc în fiecare sâmbătă și duminică înaintea partidelor din Premier League.
Premier League
Liverpool are viitorul asigurat! Un puști de 16 ani, integralist pentru "cormorani" în Cupa Ligii
IERI LA 07:32
Premier League
Nici Van Dijk, nici Ruben Dias. Rio Ferdinand a numit cel mai bun fundaș central din Premier League
21/09/2021 LA 06:38