Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Klopp s-a luat de Roy Keane la interviul de după Liverpool - Arsenal 3-1: "Chiar a spus asta?"

Cosmin Cioboata

Actualizat 29/09/2020 la 07:34 GMT+3

Liverpool s-a impus în fața lui Arsenal, scor 3-1, și are în acest moment trei victorii în trei meciuri în noul sezon din Premier League.

Jurgen Klopp, managerul lui Liverpool

Credit imagine: Getty Images

Liverpool a controlat categoric meciul de pe Anfield, iar singurele emoții pentru trupa lui Klopp au fost create de Alexandre Lacazette. Atacantul francez a notat singurele ocazii mari pentru Arsenal: una a fost transformată în gol, iar la a doua a intervenit excelent Alisson.
Lacazette a deschis scorul în minutul 25, iar trupa lui Jurgen Klopp a întors rezultatul în minutele 28 și 34, prin Mane și Robertson. Fundașul scoțian s-a revanșat după eroarea comisă la golul "tunarilor", când i-a oferit un "cadou" lui Lacazette.
Diogo Jota, aflat la primul său meci pentru Liverpool în Premier League, a stabilit scorul final în minutul 88, iar campioana en-titre își continuă forma excelentă din debutul sezonului - 3 victorii în 3 meciuri.

Dialog tensionat între Klopp și Roy Keane, după Liverpool - Arsenal 3-1

La finalul partidei de pe Anfield, Jurgen Klopp a avut un dialog tensionat cu Roy Keane, mijlocașul legendar al lui Manchester United, devenit 'pundit' la Sky Sports. Managerul lui Liverpool l-a acuzat pe Keane că a numit jocul echipei sale "neglijent".
"Totul a mers bine în această seară. L-am auzit cumva pe domnul Keane spunând că am avut o prestație neglijentă? Chiar a spus asta?", și-a început Jurgen Klopp interviul.
Replica lui Keane, vizibil surprins de reacția germanului, a venit imediat: "Cred că jucătorii au irosit una sau două ocazii de care acum sunt dezamăgiți."
Extrem de confuz, Klopp a continuat să-și apere echipa: "Nu cred că am auzit bine, poate vorbește despre un alt meci. Nu poate fi vorba despre meciul din această seară, îmi pare rău."
Nici Keane nu a renunțat la "luptă" și a replicat: "Nu cred că m-ai înțeles bine. Am spus că au existat câteva momente în care jucătorii au fost neglijenți. Dar, per total, Liverpool a fost extraordinară. Nu am făcut decât să laud echipa. Nu știu dacă ai înțeles ce am spus."
În cele din urmă, tensiunea dintre cei doi s-a risipit, iar la final Keane chiar a glumit: "Cam sensibil, nu credeți? Doamne, imaginați-vă dacă ar fi pierdut!"
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo