Situația nu se anunță deloc strălucită pentru Kepa, transferat la Chelsea în schimbul sumei de 80 milioane de euro, în 2018. Goalkeeper-ul de 25 de ani se luptă pentru postul de titular al naționalei Spaniei cu David De Gea, care recent a comis o gafă uriașă pentru Manchester United. Cei doi portari din Premier League și-au împărțit minutele în preliminariile EURO 2020, iar lupta se anunță extrem de strânsă în contextul postului de titular de la turneul final.
Chiar dacă De Gea a ajuns la a 7-a gafă de la începutul sezonului anterior, rămâne în continuare o piesă de bază din primul "11" alininat de Solskjaer la Manchester United. Același lucru nu se poate spune însă și despre Kepa, care n-a mai prins prima echipă a lui Chelsea de 7 meciuri, de când Lampard a început să mizeze pe serviciile lui Caballero.
Înaintea meciului cu Liverpool, Lampard a vorbit pe larg despre situația actuală referitoare la postul de portar. Tehnicianul lui Chelsea a dezvăluit că nu îl interesează dacă jucătorii săi au nevoie să prindă minute pentru a fi convocați la echipa națională. Lampard spune că pentru el contează doar forma elevilor săi din timpul antrenamentelor și meciurilor.
Premier League
Pep Guardiola i-a mulțumit lui Liverpool pentru felul în care a jucat în acest sezon
22/05/2022 LA 06:42
"Încă n-am discutat cu Kepa. Întotdeauna voi alege primul "11" în beneficiul echipei. Am spus și mă repet, voi alege titularii în funcție de modul în care se antrenează și de evoluțiile din timpul meciurilor. Sunt singurele aspecte pe care le iau în considerare. Înțeleg că toți jucătorii de națională sunt determinați să prindă un loc pentru Euro, dar regulile mele nu se schimbă.
Kepa trebuie să aibă o atitudine pozitivă. Eu sunt o persoană corectă, dar nu știu dacă toți jucătorii mei sunt de aceeași părere. 11 dintre ei vor fi acord cu mine mâine, apoi alți 11 vor confirma săptămâna viitoare. Aceasta este meseria mea și fac alegeri în funcție de ce văd pe teren.", a spus Lampard.
https://i.eurosport.com/2019/02/26/2531943.jpg

Lampard: "De multe ori, Kepa a fost mai bun decât De Gea"

Chiar dacă nu l-a mai inclus în primul "11" în ultimele meciuri, Lampard îl consideră pe Kepa un portar de top, care poate să înceapă ca titular în poarta Spaniei, în fața lui David de Gea.
"Cu siguranță, Kepa poate să joace pentru naționala Spaniei, a demonstrat-o și în trecut. De multe ori a fost numărul 1, peste De Gea, un portar de mare clasă. Cu toții reprezentăm clubul Chelsea și încercăm să ne apropiem de primele locuri din Premier League. Aici nimeni nu are voie să se relaxeze sau să reducă ritmul. Trebuie să muncim în fiecare zi.", a completat tehnicianul englez.
Ultimul meci pe care Kepa Arrizabalaga l-a jucat pentru Chelsea a fost în etapa 24 din Premier League, în derby-ul cu Arsenal, încheiat la egalitate, scor 2-2. Cu Willy Caballero între buturi, Chelsea a obținut 2 victorii, 2 egaluri și 2 înfrângeri în toate competițiile.
Pentru formația londoneză urmează meciul cu Liverpool din "optimile" Cupei Angliei, împotriva lui Liverpool, în direct și în exclusivitate pe Eurosport 1, astăzi de la ora 21:45.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
"El este Mbappe, Salah al nostru!" Thomas Tuchel l-a identificat pe jucătorul cheie al lui Chelsea
20/05/2022 LA 06:40
Premier League
Chelsea a uitat repede de Rudiger și Christensen! Ofertă de 70 de milioane de € pentru un fundaș
19/05/2022 LA 15:42