Marii sportivi sunt aduși de Eurosport în România. Primul a fost Mats Wilander iar acum John Barnes. Suntem atenți la interesele fanilor noștri și de aceea vrem să înlesnim întâlnirea dintre legendele sportului și aceștia.
Primul nume la care se gândesc majoritatea fanilor de acum când aud de un jucător mare al Angliei născut în Jamaica este Raheem Sterling. Dar înainte de jucătorul lui City, a fost John Barnes, cel care a făcut istorie pentru Anglia, Liverpool și jucătorii de culoare de pretutindeni.

Începuturi

Fotbal
Charlie Patino, cel mai bun tânăr din istoria Academiei lui Arsenal, gata de debut!
ACUM 15 ORE
Barnes s-a născut în Jamaica pe 7 noiembrie 1963. Tatăl său, Ken Barnes era originar din Trinidad & Tobago în timp ce mama sa, Jeanne Hill, era jamaicană. Ken Barnes a făcut parte din armata Jamaicăi după ce țara și-a câștigat independența în 1962 pentru ca în 1973 să fie promovat drept colonel. În timp ce lucra în armată, Ken a fost și fotbalist semi-profesionist pentru un club local dar și căpitanul naționalei. Drept urmare, John Charles Barnes – care a primit numele după legendarul jucător galez John Charles – și-a petrecut copilăria în cea mai mare bază militară din Jamaica. Poate că nu sună ca un loc ideal, însă John și-a dezvoltat astfel pasiunea pentru fotbal dar și o disciplină de neclintit.
În ianuarie 1976, tatăl lui John a fost numit consilier pentru Înalta Comisie a Jamaicai de la Londra și astfel s-a mutat cu întreaga familie în Anglia. La 12 ani, John Barnes lăsa în urmă viața din Jamaica pentru a se muta în tumultoasa Londra unde a jucat patru ani de fotbal la clubul Stowe Boys Club în Paddington.
https://i.eurosport.com/2019/11/15/2717229.jpg

Adolescentul ajunge la Watford

Watford a pus ochii pe Barnes cât juca la un alt club de amatori, Sudbury Court. După un meci test la rezervele clubului, Watford a decis să îl semneze pe Barnes la doar 17 ani, în 1981. În primul său sezon pe Vicarage Road, Barnes a fost unul dintre jucătorii cheie care au adus promovarea pentru Watford pentru prima oară în istoria clubului. Un progres remarcabil pentru un puști de 17 ani, la debutul său în fotbalul profesionist.
Dar Barnes nu s-a oprit aici și nici Watford. Nou promovata a încheiat primul sezon în First Division pe locul doi, după Liverpool iar adolescentul a fost convocat pentru prima oară la națională. Barnes s-a confruntat, în ciuda realizărilor de pe teren, cu prejudecățile și rasismul fanilor englezi. După un Campionat Mondial în 1986 în care a fost printre cei mai buni jucători englezi, Barnes a devenit un component cheie al naționalei la doar 23 de ani.
https://i.eurosport.com/2019/11/15/2717227.jpg

Gloria de la Liverpool

Barnes a continuat să joace extraordinar pentru Watford, însă deja la finalul sezonului 1986/1987 deja toată lumea simțea că englezul a atins maximul pe Vicarage Road. Așadar, după ce alte cluburi au ezitat, Liverpool a fost singura cu o ofertă concretă iar pe 9 iunie 1987 Barnes a semnat pentru un milion de euro cu Liverpool, antrenată la acea vreme de legendarul Kenny Dalglish. El a venit alături de colegul de la națională Peter Beardsley și i-a găsit deja pe Anfield pe John Aldridge și Ray Houghton – o linie de atac istorică pentru Liverpool, care a fost completată un an mai târziu de întoarcerea lui Ian Rush.
La Liverpool, Barnes a găsit libertate totală. Deși a jucat tot pe flancul stâng, la fel ca la Watford, Dalglish i-a oferit destulă acoperire pentru a-și putea schimba poziția după plac. Recompensele n-au întârziat să apară.
În primele sale trei sezoane pe Anfield, Barnes a câștigat două titluri și o Cupă a Angliei cu Liverpool. A urmat încă o finală de cupă și o semifinală pierdută–Liverpool a fost foarte aproape să facă dubla în toate cele trei sezoane.
O forță a naturii, Barnes a înscris în primele patru sezoane 75 de goluri, în ciuda faptului că nu a operat niciodată ca un vârf veritabil. A fost golgheterul lui Liverpool în sezonul 1989/1990, înscriind mai multe goluri decât Ian Rush și a marcat golul care a adus titlul.

Declinul și renașterea

Luna de miere de la Liverpool n-a durat însă la infinit. După ce Dalglish și-a dat demisia în februarie 1991, traiectoria clubului de pe Anfield s-a schimbat complet. Deși clubul avea nevoie doar de mici schimbări, Graeme Souness, noul antrenor, avea alte idei. Souness a schimbat prea mult, prea repede iar situația de la Liverpool s-a deteriorat la fel de rapid.
Relația lui Barnes cu Souness nu a fost nici ea mai bună iar după niște comentarii negative făcute public de Barnes, Souness lua deja în considerare să scape de cel mai bun jucător al său. Mai mult, au început să apară și accidentările și între 1991 și 1994 Barnes mai mult a lipsit de pe teren decât a jucat.
Din fericire pentru Barnes, în 1994 pe banca lui Liverpool a sosit Roy Evans iar noua formație propusă de el, 3-5-2, a fost ca o mănușă pentru el. Barnes a fost reinventat ca un mijlocaș central care putea coordona jocul. O rețetă folosită și la Manchester United cu Wayne Rooney.
Experimentatul englez a fost de mare ajutor pentru colegii săi mai tineri precum Steve McManaman, Jamie Redknapp, Rob Jones și Robbie Fowler. În scurt timp, Barnes era antrenorul de pe teren și a fost numit căpitanul lui Liverpool.
În 1997 Barnes a plecat de la Liverpool și a mai jucat la Newcastle, unde a mai prins o finală de cupă dar și meciuri în Champions League pentru ca apoi să se retragă de la Charlton, înapoi la Londra.
https://i.eurosport.com/2019/11/15/2717225.jpg

Barnes, vocea rațiunii în discuțiile despre rasism

”Fotbalul este cea mai puțin rasistă industrie din țara asta. Da, există scandări rasiste în tribune și oamenii aruncă banana și există mai multe probleme privind numărul de antrenori de culoare, dar care altă industrie oferă aceleași șanse unui tânăr negru precum unui tânăr alb?”, comenta Barnes pentru The Guardian.
Barnes nu s-a sfiit niciodată să vorbească despre o problemă extrem de sensibilă precum rasismul. Rămâne probabil cel mai cunoscut jucător de culoare din istoria Angliei iar momentul în care a trimis o banana în afara terenului cu călcâiul rămâne unul memorabil.
Barnes încearcă să reducă stereotipurile din fotbal și consider că rasismul de pe stadiaone este strâns legat de rasismul din societate. Astfel, el face apel la cei implicat în sport, inclusive Raheem Sterling, să fie mai activi: ”Raheem a oferit 550 de bilete la semifinala Cupei pentru copiii din Wembley, de unde e el. În loc, de ce nu aduce acei copii la o conferință de presă și vorbește în fața presei despre condițiile în care trăiesc acești copii, să spună că nu au o educație corespunzătoare, case potrivite, zone pline de infracțiuni. Nu ar fi asta mai bine?”.
”Oamenii trebuie să se folosească de platforma lor pentru a îmbunătăți viețile persoanelor de culoare pe care ar trebui să le reprezinte”, completează el.
Fără îndoială, John Barnes rămâne o legend a fotbalului englez, poate una chiar nu atât de apreciată pe cât ar trebui, dar cu siguranță o persoană adânc înrădăcinată în inimile fanilor lui Liverpool.
Fotbal
Ele sunt favoritele la cucerirea titlurilor în cele mai tari 5 campionate din Europa! Analiza CIES
ACUM 17 ORE
Premier League
Nici Van Dijk, nici Ruben Dias. Rio Ferdinand a numit cel mai bun fundaș central din Premier League
ACUM 19 ORE