După o nouă serie bună, United a pierdut etapa trecută la Watford, ultima clasată, şi formaţie care a condus o singură dată în acest sezon, pe teren propriu.
"Diavolii" au fost de nerecunoscut, însă mijlocaşul lui Solskjaer crede că problemele nu sunt atât de mari precum pare din exterior. Potrivit lui Lingard, nu este vorba de o lipsă de valoare ci doar de o abordare greşită, lucru care se poate repara.
"E ciudat ce se întâmplă. Poate că e vorba de modul în care ne concentrăm noi, poate că mentalitatea nu e cea mai bună, intrăm în meciurile cu adversarii mai slabi considerând că am câștigat dinainte partida. Dacă am avea consistența și concentrarea din partidele cu City și Totenham, nu cred că ne-ar sta cineva în față, nu văd de ce nu am câștiga fiecare meci. Dar mentalitatea noastră se schimbă de la un meci la altul. Pentru a fi la un nivel foarte bun de-a lungul unui sezon, e nevoie să abordezi fiecare partidă de aceeași manieră. Chiar și atunci când joci contra formațiilor de la mijlocul clasamentului sau din jumătatea inferioară, trebuie să fim concentrați din minutul unu până în ultimul. Trebuie să ne setăm astfel încât să credem că jucăm contra lui City sau lui Spurs în fiecare meci", a spus Lingard, într-un interviu pentru Daily Mail.
Premier League
Solskjaer pregătește curățenia de iarnă! 7 jucători cu nume ar putea pleca de la United în ianuarie
ACUM 7 ORE

Experţii văd altă explicaţie în parcursul lui Manchester United

Marele atu al lui Solskjaer în acest sezon a fost că a reușit partide mari cu echipele din Big 6, altfel cu siguranță ar fi fost demis. În actuala stagiune, a învins pe City, Chelsea și Leicester și a făcut egal cu Liverpool și Arsenal. Dar poziția din clasament e una dezamăgitoare, motiv pentru care englezii l-au poreclit "Robin Hood": câștigă cu formațiile mari și dă puncte cluburilor mici.
Acest lucru are și o explicație, e convins expertul în Premier League, Craig Burley, fost fotbalist la Chelsea. În meciurile cu formațiile mari, United e avantajată pentru că are fotbaliști excelenți de contra-atac. În schimb, când trebuie să construiască, în momentele în care trebuie să desfacă apărările formațiilor mai slab cotate, United își arată limitele.
"Împotriva unor echipe precum City sau Liverpool, United are o șansă. Astfel de echipe vin peste tine și îți oferă șanse pe contra-atac. Nu trebuie să ai foarte mult mingea contra lor. Dar cele mai multe echipe din Premier League nu sunt așa. Astfel, United va avea în restul meciurilor mai mult mingea și va trebui să desfacă apărările adverse. E o adevărată luptă pentru a face asta, iar echipa nu arată deloc bine din punct de vedere estetic. Nu își creează culoare, nu sunt automatisme, iar premisele nu sunt favorabile, această echipă nu va putea evolua cu mult mai bine", a spus Burley, potrivit express.co.uk.
Lingard nu vede lucrurile astfel, ci e convins că, dacă fotbaliştii lui United ar intra la fel de motivaţi şi cu Watford, Southampton sau Norwich, poziţia din clasament a trupei de pe Old Trafford ar fi cu totul alta.
"În meciurile mari avem energie și intrăm pe teren deciși, motivați. Dacă vom face asta meci de meci, vom cauza daune adversarilor, indiferent de numele lor", a mai spus mijlocaşul.
https://i.eurosport.com/2019/12/22/2741517.jpg

Lingard promite să strălucească din nou

În sezonul 2017-2018, Lingard a frost unul dintre cei mai buni jucători ai lui United, reuşind doar în campionat 8 goluri şi 6 assisturi. Evoluţiile sale au scăzut simţitor stagiunea trecută, când a mai reuşit doar 4 goluri şi 3 assisturi şi, din titular de drept, a devenit în multe partide soluţie doar pentru finalurile de meci.
Mijlocaşul are cifre groaznice în actuala stagiune, când încă nu a marcat şi nu a dat vreo pasă decisivă în Premier League; dar englezul de 27 de ani e convins că a trecut peste momentul greu şi acum promite să devină din nou decisiv pentru United.
"Consider că mi-am reintrat în formă după o perioadă mai puțin bună. Acum sunt eu cel vechi, așa simt. Evident, toți jucătorii au fluctuații de formă și am învățat că, atunci când jocul nu îmi iese, trebuie să muncesc din greu, să lupt, să îi ascult pe antrenori. Trebuie să muncesc 110%, sunt conștient de asta. Așa am făcut și acum mă simt într-o formă excelentă. Întotdeauna mi-a plăcut să am un anumit impact asupra jocului echipei și acum simt că sunt important din nou. Îmi place să înscriu goluri, iubesc să le pasez colegilor care sunt în poziții mai bune, mă simt excelent când îmi ajut echipa", a mai spus Lingard, nu înainte de a vorbi despre obiectivele echipei în actualul sezon: "Un club ca Manchester United nu își poate dori altceva decât să cucerească trofee. Nu urmărim un anumit trofeu în acest sezon, dar vrem să câștigăm toate competițiile în care suntem angrenați, în măsura în care acest lucru se poate. Suntem pe patru fronturi în acest moment, sperăm la final să putem ridica un trofeu deasupra capului".
De Boxing Day, United are o confruntare care, pe hârtie, pare uşoară: "diavolii" întâlnesc pe Newcastle, formaţie care vine pe Old Trafford fără cei doi fundaşi centrali titulari: Lascelles şi Clark. Partida va fi pe Eurosport 1 joi, de la ora 19:30.
Premier League este transmis în exclusivitate în România de Eurosport. Emisiunea Premier League Show, produsă de către Eurosport România, are loc în fiecare sâmbătă și duminică înaintea partidelor din Premier League.
Premier League
United, favorită să-i obțină semnătura unui fotbalist U21 de top! Cum le-a luat fața rivalelor
ACUM 14 ORE
Premier League
Unde ar putea ajunge Pogba după ce își încheie contractul cu United! Anunțul lui Mino Raiola
IERI LA 06:21